Menu
in

Guvernul Marii Britanii anunță azi în ce condiții vor putea călători persoanele vaccinate

Părinții care au făcut ambele doze de vaccin împotriva coronavirusului își vor putea lua copiii nevaccinați în vacanțe în străinătate, potrivit planurilor guvernului de a ușura regulile internaționale de călătorie ce vor fi anunțate azi.

Noile reguli ale listei galbene, pe care se află și România, ce urmează să fie date publicității joi, 24 iunie, vor include o scutire pentru cei sub 16 ani, cărora li se va permite să plece în vacanță în străinătate cu părinții, atâta timp cât adulții sunt vaccinați, potrivit Daily Mail.

Cu privire la problema carantinei, ministrul Sănătății, Matt Hancock, a declarat pentru Sky News: „Acest lucru nu a fost încă recomandat clinic – lucrăm la asta. Lucrăm la planuri pentru a permite în esență ca vaccinul să readucă unele dintre libertățile care au trebuit restricționate pentru a menține oamenii în siguranță. La urma urmei, acesta este întregul scop al programului de vaccinare, de aceea este atât de important ca fiecare adult se vaccineze.”

Anglia: Scutirea de carantină pentru cei vaccinați, pe masa guvernului. Ce declară ministrul Sănătății cu privire la acest lucru… „Este important să vă vaccinați…”

Vorbind la LBC Radio, Hancock a declarat că Guvernul este „precaut cu privire la călătoriile internaționale” pentru a proteja progresele înregistrate împotriva Covid-19.

El a mai spus că aplicația principală NHS, care este diferită de aplicația Covid-19 și care înregistrează starea de vaccinare, este „importantă”, deoarece multe țări vor cere probabil dovada faptului că oamenii au fost vaccinați pentru a le permite intrarea.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 8 In medie: 3.4]
Exit mobile version