Menu
in

Haos la frontiera Regatului Unit după ce jumătate de milion de britanici au părăsit Franța din cauza noilor restricții

O jumătate de milion de britanici au părăsit Franța pentru a încerca să ajungă înapoi în Marea Britanie, înainte de expirarea termenului după care vor intra carantină, scrie The Sun.

Potrivit publicației, unii dintre ei au rămas blocați în timp ce biletele de avion s-au vândut rapid sau prețurile au explodat.

O mămică a fost forțată să îți lase copiii în Franța, alături de soțul său, în timp ce a plecat cu ultimul tren Eurostar, pentru a putea ajunge la slujbă.

Femeia nu a putut obține bilete decât pentru ea și pentru cel mai mic dintre copii, iar acum se teme că cele două fiice ar mai putea intra în carantină, la întoarcere.

„Am putut găsi un singur bilet pentru mine și copilul meu să mă întorc. A trebuit să fac asta din cauza slujbei mele. Soțul meu și cele doua fiice vor reveni luni”, a declarat ea pentru Sky News.

Nu se mai fac rezervări la Eurotunel pentru acest weekend. Marea Britanie adaugă Franța și Olanda pe lista țărilor restricționate. Se intră în CARANTINĂ

„Această carantină nu are sens, deoarece atunci când soțul meu se va întoarce, va trebui să se auto-izoleze în aceeași casă. Este doar o nebunie”, a spus femeia revoltată.

Grupul de muzică clasică The Dunedin Consort a scris pe Twitter: „Am plecat peste noapte spre Marea Britanie pe o barcă de pescuit, pentru a evita carantina”.

Mulți nu au mai putut să plece deoarece prețurile pentru biletelor pentru a ajunge acasă au sărit în aer, în urma anunțului făcut de către guvern joi seară, privind carantina de 14 zile a celor care revin din Franța.

Un zbor de la Paris la Londra Heathrow, vineri seară, costa la British Airways 452 de lire sterline, în timp ce sâmbătă cu compania aeriană vindea același bilet la doar 66 de lire sterline.

Cel mai ieftin bilet la trenul Eurostar de la Paris la Londra era de 210 lire sterline, comparativ cu 165 de lire sterline, sâmbătă.

Eurotunnel Le Shuttle, serviciul de tren care transportă vehicule prin Tunelul de sub Canalul Mânecii, a fost, de asemenea, complet rezervat vineri.

Germania include Spania pe lista zonelor de risc. Numărul cazurilor de COVID-19 este în creștere

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version