in

Iohannis: Clasa politică este responsabilă că românii părăsesc țara

Președintele ales al României, Klaus Iohannis, a făcut responsabilă clasa politică pentru că în cei 25 de ani de la Revoluție nu a reușit să creeze în România un spațiu adecvat aspirațiilor poporului, care a fost, astfel, nevoit să plece în străinătate.

Această națiune este una cu aspirații puternice. Dacă nu le-ar fi avut, milioane de români n-ar fi luat drumul străinătății. Toți cei care am făcut sau facem parte din clasa politică, de 25 de ani sau de câteva luni, trebuie să recunoaștem sincer și direct: da, avem o responsabilitate. Clasa politică este responsabilă pentru a nu fi reușit să construiască aici în România un spațiu pentru împlinirea acestor aspirații. Pentru a nu fi performat pe măsura angajamentelor, pentru a fi subestimat dorința de progres și prosperitate a românilor”, a declarat Iohannis, citat de Agerpres.



El a reproșat clasei politice că nu a înțeles pe deplin că odată cu libertatea vine și responsabilitatea, că odată cu puterea vine și răspunderea în fața oamenilor.

“Efectele acestui lucru se văd peste tot. Relația dintre clasa politică și cetățeni a fost profund deteriorată. Parteneriatul a fost înlocuit de neîncredere. Sunt generații întregi care pleacă în străinătate în căutarea unui loc de muncă și copii care cresc singuri. Sunt tineri care nu știu încotro s-o apuce. Sunt oameni de vârsta mea care își găsesc cu greu locul în societate, deși au trăit deopotrivă apăsarea comunismului și greutățile tranziției. Sunt părinții și bunicii noștri, care abia trăiesc dintr-o pensie și care toată viața au sperat într-o schimbare fără ca ea să vină cu adevărat”, a subliniat Iohannis.

Mai multe despre acest subiect pe site-ul Agerpres.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Alina Gorghiu – noul preşedinte al vechiului PNL. Blaga: Vom lucra foarte bine împreună

Suspectul uciderii Lucianei Maurer a fost arestat preventiv