Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a afirmat vineri, 5 octombrie, la Viena, că se concentrează total pe încheierea cu succes a negocierilor privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană şi şi-a exprimat speranţa ca în luna noiembrie să se ajungă la un acord între Londra şi blocul comunitar, transmite Reuters.
„Există un cor polifonic la nivelul cabinetului britanic şi noi încercăm să aranjăm piesele… astfel încât ele să devină o melodie”, a declarat Juncker într-un discurs în parlamentul austriac.
Şeful executivului comunitar şi-a exprimat speranţa că la Consiliul European din 17-18 octombrie se vor înregistra „suficiente progrese” astfel încât să putem vedea (încheiat un acord) în noiembrie.
Conform unor oficiali UE, liderii europeni speră ca la Consiliul European din octombrie să se convină la un acord final privind Brexit, care în principiu să fie acceptabil şi pentru guvernul de la Londra, astfel încât pe 17-18 noiembrie să se poată desfăşura un summit special la care ar urma să fie definitivată declaraţia politică privind viitoarele relaţii dintre Marea Britanie şi UE.
Unii oficiali europeni susţin că un acord cu Londra încheiat în decembrie acest an sau chiar în luna ianuarie 2019 ar lăsa aproximativ suficient timp pentru a fi ratificat de parlamentele britanic şi din statele UE.