Mâine (marţi, 20 noiembrie), liderii Europei se vor întâlni pentru a decide bugetul Uniunii pentru următoarea perioadă, 2014-2020.
Comisia Europeană a propus o mărire a bugetului cu 5% pentru următorii 7 ani, dar Marea Britanie, Germania, Suedia şi Olanda se opun acestei creşteri, spunând că UE nu poate cere unor ţări ca Grecia reduceri bugetare în timp ce ea însăşi îşi creste bugetul.
Marea Britanie vrea o îngheţare a bugetului, fiind singura ţară care cel mai probabil nu va putea fi convinsă. Bugetul UE ar trebui să crească în 2013 cu 6,8%, dar UK îşi doreşte îngheţarea bugetului la nivelul din 2011.
Oficialii şi diplomaţii UE lucrează la o versiune a bugetului la care Marea Britanie nu va trebui să participe. Dacă UE va acţiona unilateral şi va exclude Marea Britanie, această acţiune va fi interpretată ca “o palmă peste faţă” de către britanici, care îşi vor pune şi mai serios problema părăsirii Uniunii.
Mulţi lideri europeni nu văd cum s-ar putea ajunge la un compromis, când fiecare îşi doreşte mai mulţi bani pentru ţara sa.
Mai mult, în momentul de faţă, când multe ţări se chinuie să treacă peste criza economică, UE va fi criticată pentru modul în care cheltuie bugetul. De exemplu, planurile includ un nou sediu pentru Consiliul European – o construcţie de 310 milioane de euro.