Menu
in

Liderii UE au semnat acordul comercial cu Regatul Unit. Boris Johnson: „Rămânem cel mai bun prieten şi aliat”

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, au semnat miercuri, 30 decembrie, cele trei tratate care vor reglementa începând de vineri, 1 ianuarie 2021, relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit, transmit EFE, dpa şi AFP.

În faţa drapelelor europene, cei doi lideri europeni, zâmbitori, au semnat aceste texte în faţa camerelor de luat vederi şi ale fotografilor. Documentele urmează să fie transportate apoi cu un avion al Royal Air Force la Londra.

Evenimentul are loc după ce ambele părţi – Bruxellesul şi Londra – au reuşit să ajungă în ajunul Crăciunului la un acord “in extremis” pe tema relaţiilor post-Brexit, după luni întregi de negocieri dificile.

Miercuri sunt semnate Acordul Comercial şi de Cooperare între UE şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom), de o parte, şi Regatul Unit, de cealaltă parte; acordul privind procedurile de securitate pentru schimbul şi protejarea informaţiilor cu caracter confidenţial între UE şi Regatul Unit şi acordul privind cooperarea pentru folosirea sigură şi paşnică a energiei nucleare, între Euratom şi Regatul Unit.

Brexit: Statele membre UE au ratificat în unanimitate acordul cu Marea Britanie

Fiecare acord va fi semnat în câte două exemplare, primul la Bruxelles de către Von der Leyen şi Michel – cu excepţia celui de-al treilea acord, care va fi semnat doar de şefa Comisiei Europene în numele Euratom -, iar apoi la Londra, de către premierul britanic Boris Johnson.

Este de aşteptat ca premierul britanic să semneze documentul în cursul după-amiezei de miercuri, relatează dpa. Tot miercuri, Parlamentul britanic urmează să se pronunţe prin vot asupra acordului comercial cu UE.

Acordul, căruia ambasadorii celor 27 de state membre ale UE i-au dat deja undă verde, trebuie să fie ratificat şi de către Parlamentul European. 

https://twitter.com/eucopresident/status/1344198479392849920

Premierul britanic Boris Johnson a dat asigurări miercuri, în ajunul ieşirii Regatului Unit de pe piaţa unică europeană, că ţara sa va rămâne “cel mai bun prieten şi aliat” al Uniunii Europene şi le-a cerut parlamentarilor britanici, care urmează să se pronunţe prin vot în cursul după-amiezii asupra acordului comercial cu Bruxellesul, să sprijine acordul şi astfel “să deschidă un nou capitol în istoria naţională”, transmite BBC.

Într-un discurs în faţa parlamentarilor, Johnson a declarat că acordul cu UE – încheiat în ajunul Crăciunului – a permis Regatului Unit “să preia controlul asupra legilor noastre şi a destinului nostru naţional”, dar a subliniat totodată că Londra intenţionează să fie “cel mai bun prieten şi aliat” al UE.

“Brexit-ul nu este sfârşitul, ci începutul. Acum, ne revine tuturor responsabilitatea de a profita la maximum de puterile pe care le recuperăm, instrumentele pe care le-am luat înapoi”, a insistat Johnson în discursul care a dat startul celor cinci ore de dezbatere din Parlamentul britanic, care urmează să înceapă la 14:30 GMT.

Cerșetorii și infractorii străini, expulzați din Marea Britanie de la 1 ianuarie, potrivit legilor imigrației

“Scopul central al acestui acord este să realizeze un lucru despre care poporul britanic a simţit mereu că poate fi realizat” şi anume ca Regatul Unit să “facă comerţ şi să coopereze cu vecinii noştri europeni în termenii cei mai strânşi de prietenie şi bunăvoinţă, păstrându-ne în acelaşi timp controlul suveran asupra legilor şi asupra destinului nostru naţional”, a insistat Johnson. Premierul britanic a mai apreciat că a existat “un fir unificator” în document, acela de a dori “o nouă relaţie între Regatul Unit şi UE, în calitate de egali suverani, aduşi împreună de prietenie, comerţ, istorie, interese şi valori, respectând totodată libertatea de acţiune a celuilalt şi recunoscând că nu avem de ce să ne temem dacă uneori alegem să facem lucrurile diferit”.

Este de aşteptat ca acordul să primească sprijinul parlamentului britanic, datorită majorităţii ample a Partidului Conservator al lui Johnson în Camera Comunelor şi al sprijinului din partea Partidului Laburist.

Liderul laburist Keir Starmer – care a făcut campanie împotriva Brexit-ului – a declarat că acordul “subţire” nu face suficient pentru a proteja locurile de muncă, mediul şi drepturile muncitorilor. Însă, în pofida obiecţiilor formulate de membri importanţi ai partidului său, Starmer le-a cerut parlamentarilor laburişti să voteze pentru acord, în condiţiile în care alternativa în acest moment ar fi o ieşire din UE fără acord, care în opinia sa ar fi chiar mai dăunătoare pentru economia britanică.

Toate celelalte partide de opoziţie – printre care Partidul Naţional Scoţian (SNP), liberal-democraţii, partidul galez Plaid Cymru şi toate formaţiunile politice nord-irlandeze reprezentate la Westminster – au anunţat că vor vota împotriva acordului. (Agerpres)

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version