UE se declară dispusă să facă o serie de concesii britanicilor, dar nu și guvernului britanic. Pe lângă măsurile privind serviciile financiare, transporturile, exporturile, serviciile vamale etc, Bruxellesul anunța noi măsuri care vor fi aplicate în cazul în care Marea Britanie va ieși din UE fără acord.
Măsurile privesc educația, pensiile și fondurile europene.
UE a anunțat că beneficiarii fondurilor din Regatul Unit nu vor avea de suferit dacă Londra își continuă plata obligațiilor financiare. Acest lucru s-ar întinde până în decembrie 2020 sau mai târziu, în așa numita perioadă de tranziție post Brexit în cursul căreia Regatul Unit își va păstra obligațiile și drepturile de stat membru.
De asemenea, studenții Erasme aflați în plină formare în UE își vor termina studiile. Totodată, contribuțiile la fondul de pensii ale britanicilor care se află în UE vor fi protejate.
Guvernul de la Londra a publicat un ghid pentru agricultorii britanici care se vor confrunta cu o problemă majoră post Brexit. Subvențiile europene dispar, la fel și apelațiunile controlate, iar guvernul a transmis că poate lua asupra sa o parte din beneficii doar până în 2022, dar realitatea va fi probabil diferită.
Deocamdată, liderii europeni precum Michel Barnier, Donald Tusk și Jean-Claude Juncker, sunt împotriva oricărei posibilități de reluare a negocierilor.