in

Locul doi la condamnări



Românii se află pe locul doi în rândul cetăţenilor europeni condamnaţi în 2010 pentru infracţiuni comise în Marea Britanie, fiind depăşiţi numai de polonezi, arată date ale Ministerului de Interne de la Londra.

Marea Britanie se confruntă cu o explozie a numărului de infracţiuni comise de cetăţeni UE – înregistrându-se peste 2.700 de condamnări în fiecare lună, relatează Daily Mail. Din 2007, numărul cetăţenilor UE pedepsiţi pentru încălcarea legii în Regatul Unit mai mult decât s-a dublat.

Anul trecut, 6.777 de polonezi au fost condamnaţi, ceea ce reflectă şi numărul mare de cetăţeni din această ţară care au emigrat în Marea Britanie după extinderea UE. Pe locul doi se află România, cu 4.343 de condamnaţi, dintre care 315 au fost îndepărtaţi de pe teritoriul ţării. Bulgarii au fost responsabili pentru 286 de infracţiuni în 2010.

“Infracţiunile comise de imigranţii UE se triplează, dar noi nu-i putem da afară”, scrie Daily Mail. Anul acesta condamnările comunitarilor ar putea depăşi 33.000, punând o mare presiune asupra poliţiei, tribunalelor şi închisorilor deja supraaglomerate. “Însă din cauza dictatelor Ue şi ale Legii Drepturilor Omului a laburiştilor, oficialilor le este extrem de greu să expulzeze infractorii europeni odată ce ei şi-au ispăşit pedepsele.”, adaugă Daily Mail.

Potrivit ultimelor date ale Ministerului de Interne, 27.563 de cetăţeni UE au fost condamnaţi în 2010, de la 10.736 în 2007. Cu toate acestea, anul trecut au fost expulzaţi din ţară numai 1.480 de cetăţeni UE.

În mod normal, infractorii pot fi luaţi în considerare pentru expulzare dacă au fost condamnaţi la cel puţin un an de detenţie. În cazul cetăţenilor UE pragul este de două ori mai mare, cu un punct de start de doi ani de închisoare. De asemenea, Ministerul de Interne trebuie să demonstreze că infractorul reprezintă “o ameninţare actuală, reală şi suficient de serioasă” pentru societate.

Această situaţie a devenit şi mai complicată, datorită Legii Drepturilor Omului a laburiştilor, care interzice expulzarea oricui care poate dovedi că are o viaţă de familie în UK.

Parlamentarul conservator Dominic Raab a declarat: “Această creştere stupefiantă a numărului de infracţiuni comise de cetăţeni UE în Marea Britanie de când au aderat Bulgaria şi România la UE, evidenţiază un cost ascuns al viitoarelor extinderi UE ce trebuie dezbătute în mod corespunzător. Departe de a ne ajuta la stoparea infracţiunilor, măsurile stricte ale UE pentru securizarea graniţelor noastre, privind deportarea şi aplicarea legii impun o povară netă masivă asupra poliţiei şi închisorilor”. Sir Andrew Green de la MigrationWatch a declarat: “Acesta este un alt cost nespus al nivelurilor masive de imigraţie cu care ne confruntăm. Faptul că este atât de dificilă îndepărtarea cetăţenilor UE numai pune sare pe rană”. Andrew Percy, parlamentar conservator pentru Brigg şi Goole, a spus: “Aceşti oameni ar trebui trataţi la fel ca orice alt cetăţean străin şi daţi afară. Nu este deloc acceptabil să avem cetăţeni Ue care comit infracţiuni şi apoi să poată continua să trăiască aici”.

În total, numărul condamnărilor cetăţenilor UE în UK, din 2007 până acum, este de 109.568. Această cifră include cele 19.164 de condamnări din primele şapte luni ale lui 2011, care ar putea atinge un record de aproape 33.000 la sfârşitul anului.

În acest context, ministrul român Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi-a programat pe 9 septembrie o vizită la Londra, pentru a se întâlni cu omologul britanic, Kenneth Clarke şi cu Rt. Hor. Lord Phillips, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a Marii Britanii.

Predoiu va vizita SOCA (Serious Organized Crime Agency) şi va purta discuţii cu reprezentanţi ai Comisiei Juridice a Camerei Comunelor din Parlamentul britanic.

Predoiu va fi însoţit în această vizită si de directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Ioan Băla. Împreună vot vizita centrul de detenţie din Kent/Peterborough şi vor purta discuţii cu conducerea sistemului penitenciar.

 

O şansă de aur pentru recâştigarea suveranităţii

Cotidianul Daily Mail publică un comentariu în care se spune: «În numai patru ani de când România şi Bulgaria au aderat la UE, infracţiunile comise de cetăţenii UE străini în Marea Britanie mai mult decât s-au dublat, înregistrându-se 2.750 de condamnări în fiecare lună.

Cu toate acestea, mulţumită dictatelor de la Bruxelles şi Strasbourg, suntem neputincioşi în a trimite mai mult de câţiva infractori acasă. Cum de am ajuns în această situaţie?

Când a aderat Marea Britanie la Piaţa Comună, cum se numea în 1973, clubul ne-a fost vândut drept o asociaţie de liber schimb a naţiunilor suverane. Cu toate acestea, la mai puţin de 40 de ani, aderarea ne-a costat mai mult decât majoritatea atribuţiilor de bază ca stat independent.

Acum criza din zona euro – şi puterea noastră de veto asupra oricărei schimbări constituţionale pentru a o stopa – ne oferă o şansă ca venită din rai de a revendica mare parte din ceea ce am pierdut.

Încă de dinainte ca negocierile să înceapă în mod corespunzător, David Cameron a renunţat la cea mai puternică monedă a sa de schimb, excluzând referendumul pe care l-a promis înainte de alegeri.

Nu-i de mirare că euroscepticii conservatori îşi pierd răbdarea, mai mult de 80 de parlamentari întâlnindu-se săptămâna viitoare pentru a-l presa să profite de şansa sa de a reforma relaţiile noastre cu UE.

El ar trebui să înceteze să cedeze liberal-democraţilor eurofili şi să asculte de propriii oameni. Şi ce început este mai bun decât lupta pentru recâştigarea controlului asupra frontierelor noastre?

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Proaspăt emigraţi la Londra

Instanţele judecătoreşti din UK