Regatul Unit refuză să acorde ambasadorului Uniunii Europene la Londra un statut diplomatic veritabil și creează noi tensiuni după despărțirea recentă a celor două părți, arată BBC.
Marea Britanie a părăsit în mod oficial Uniunea Europeană la 1 ianuarie, la patru ani și jumătate după ce majoritatea britanicilor a votat la referendumul din iunie 2016 în favoarea Brexit.
Potrivit BBC, Ministerul britanic de Externe refuză să acorde ambasadorului UE, Joao Vale de Almeida şi echipei sale același statut și aceleași privilegii diplomatice ca cele pe care le acordă diplomaților statelor, pe motiv că UE nu este un stat-națiune.
Uniunea Europeană are 143 de delegații în întreaga lume, iar toate beneficiază de un statut diplomatic deplin.
Brexit: Firmele din UE anulează comenzile la produsele din Marea Britanie
„Acordarea unui tratament reciproc în baza Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice este o practică curentă între parteneri egali, iar noi suntem convinși că putem să rezolvăm în mod satisfăcător această problemă cu prietenii noștri de la Londra”, declară un purtător de cuvânt al Comisiei pentru Afaceri Externe, Peter Stano.
BBC citează o scrisoare trimisă de către Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă și de Securitate Josep Borrell ministrului britanic de Externe Dominic Raab, în care șeful diplomației europene apreciază că propunerile actuale ale Londrei nu constituie o bază rezonabilă în vederea unui acord.
„Aranjamentele propuse nu reflectă caracterul special al UE și nu răspund nici relațiilor viitoare între UE și Regatul Unit în calitate de țară terță importantă”, scrie Josep Borrell.
Potrivit BBC, surse din cadrul Bruxellesul acuză Londra de meschinărie și ipocrizie și subliniază că britanicii s-au angajat să le acorde diplomaților UE un statut diplomatic deplin pe când regatul făcea parte din Uniune.