in

MAE: Nu au fost români răniţi sau reţinuţi



“Ambasada României la Londra nu a primit până în prezent nicio notificare cu privire la existenţa unor cazuri de cetăţeni români care să fi fost răniţi sau reţinuţi în urma violenţelor produse pe teritoriul Marii Britanii”, a informat, pe 9 august, Ministerul român al Afacerilor Externe, la solicitarea Mediafax. Conform comunicatului MAE, secţia consulară nu a înregistrat nicio solicitare de asistenţă consulară din partea vreunui cetăţean român afectat de incidentele din perioada 6-9 august. Costel Petre, preşedintele organizaţiei Diaspora a partidului Forţa Civică, susţine, într-un comunicat, că MAE aduce deservicii imaginii românilor. Iată comunicatul.

Organizaţia Diaspora a partidului Forţa Civică doreşte să condamne folosirea de către Ministerul Afacerilor Externe al României a unui limbaj care aduce deservicii imaginii României şi românilor din străinătate. Atitudinea arogantă a domnului Baconschi faţă de emigranţii români reflectată încă de la instalarea în funcţie prin declaraţia jignitoare referitoare la starea fiziologică de criminalitate existentă în comunităţile româneşti din străinătate şi-a făcut din nou loc într-o declaraţie a MAE legata de violenţele din Marea Britanie din aceste zile.

Faptul ca MAE anunţă că nu exista cetăţeni români victime sau arestaţi ca urmare a acestor evenimente aruncă din păcate asupra noastră, a românilor din Marea Britanie, impresia că am putea fi, după părerea unora, implicaţi în astfel de fapte criminale.

Toate ţările civilizate au făcut în aceste zile anunţuri către proprii cetăţeni aflaţi în Marea Britanie, luând măsuri rapide de instituire a unor mijloace de ajutorare a acestora în caz de necesitate, dar niciuna dintre acestea nu a îndrăznit să lase nici cea mai mică urmă de îndoială cum că aceştia ar putea fi implicaţi în tulburările din Marea Britanie. În mod contrar, România continuă să manifeste o atitudine de discreditare şi de intimidare a românilor din străinătate, mai apropriată de o continuare a activităţilor desfăşurate de securitatea comunistă înainte de 1989 decât de atitudinea unei ţări membre a Uniunii Europene.

Dorim să reamintim Ministerului de Externe al României că românii din Marea Britanie se află departe de ţara natală din cauza incompetenţei şi corupţiei majorităţii clasei politice şi administraţiei din România, emigrarea fiind singura soluţie pe care am considerat-o viabilă pentru a ne construi un viitor.

În acelaşi timp, adresăm o cerere insistentă Ministrului român al Afacerilor Externe să citească şi să dezbată cu personalul din minister articolul 7 din Constituţia României care prevede clar obligaţiile statului român faţă de cetăţenii români din străinătate.

În condiţiile în care există suspiciuni că angajările în cadrul MAE se fac pe pile şi carnet de partid, este foarte posibil ca persoanele care emit comunicate oficiale din partea MAE să nu aibă pregătirea şi experienţa necesară pentru a înţelege complet implicaţiile declaraţiilor pe care le fac.


Costel Petre, Presedinte


Organizaţia Diaspora Partidul Forţa Civică

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 1]

Românii de pretutindeni s-au organizat

Trăim în ţara în care benzina este un lux