Menu
in

Marea Britanie. Există șansele unui nou referendum pe tema Brexit

Organizarea unui nou referendum pe tema Brexit devine un scenariu probabil, dacă negocierile dintre prim-ministrul Theresa May și Partidul Laburist se încheie fără niciun rezultat, a declarat vineri, 17 mai, Hilary Benn, oficial laburist, relatează Reuters.

Dacă discuțiile nu au un rezultat, din punctul meu de vedere, rămâne o singură concluzie. Sunt două modalități de a ieși din criza Brexit: Parlamentul aprobă Acordul sau ne întoarcem la cetățeni”, a declarat Benn, liderul comitetului parlamentar pentru Brexit.



„Consider că acest lucru aduce mai aproape scenariul organizării unui referendum confirmator, deşi nu există încă o majoritate în Parlament în acest sens”, a adăugat oficialul laburist, într-un interviu acordat BBC Radio.

Marea Britanie trebuia să părăsească Uniunea Europeană în data de 29 martie, dar acest lucru a fost amânat până în data de 31 octombrie, după ce Acordul Brexit negociat de Theresa May şi liderii Uniunii Europene a fost respins de trei ori de Camera Comunelor.

Ideea unui nou referendum va fi prezentată din nou parlamentarilor britanici

Al doilea referendum pentru Brexit, respins de Parlamentul britanic

În urma amânării termenului limită pentru Brexit, prim-ministrul Theresa May a lansat o serie de negocieri cu Partidul Laburist, menite să rezolve impasul în care se află Brexit. Negocierile se apropie de final, fără a avea însă un rezultat, după aproape șase săptămâni.

Laburiștii joacă tare. În al nouălea ceas, Partidul Laburist cere convocarea unui nou referendum pentru Brexit

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version