Menu
in

Marea Britanie: Începe dezbaterea legii privind retragerea din Uniunea Europeană



Parlamentul britanic va începe la 4 decembrie dezbaterea legii privind retragerea țării din Uniunea Europeană. Dezbaterile asupra acestei legi sunt programate să continue în alte patru zile din decembrie, a anunțat joi conducerea Camerei Comunelor, transmite Reuters.

Legea Retragerii din UE, care se confruntă cu o puternică opoziție în forul legislativ, vizează ruperea legăturilor politice, financiare și legale cu blocul comunitar, precum și transpunerea mai multor legi și norme europene în legislația britanică, după ieșirea Regatului Unit din Uniune, prevăzută pentru martie 2019.

În aceeași zi de luni, 4 decembrie, premierul Theresa May se întâlnește la Bruxelles cu președintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker și cu negociatorul șef pentru Brexit, Michel Barnier, au confirmat joi surse oficiale de la Bruxelles.

UE speră ca May să vină cu noi oferte de deblocare a negocierilor asupra unui tratat privind retragerea britanică. Potrivit oficialilor europeni, orice noi gesturi din partea Londrei trebuie să se concretizeze în jurul datei de 4 decembrie pentru ca la summitul european de la 14-15 decembrie liderii UE să poată aproba trecerea la o nouă fază de negocieri.

La summitul din octombrie, cei 27 de lideri ai statelor UE, fără Marea Britanie, și-au dat acordul pentru începerea pregătirilor interne în vederea demarării a ceea ce în poziția de negociere a europenilor este descrisă drept a doua fază a negocierilor cu Londra, respectiv negocierea relațiilor viitoare dintre UE și Marea Britanie după data oficială a Brexit-ului, 29 martie 2019. Însă ei au amânat pentru summitul din luna decembrie decizia de a-l autoriza pe Michel Barnier, negociatorul-șef al UE pentru Brexit, să angajeze discuțiile privind această a doua fază înainte de a se înregistra progrese în trei dosare considerate esențiale de europeni — drepturile cetățenilor, viitoarea graniță cu Irlanda, factura care va trebui plătită de către Londra.

Purtătorul de cuvânt al premierului Theresa May a afirmat joi că Londra și Bruxellesul au făcut progrese în ce privește reglementarea statutului viitoarei frontiere dintre Marea Britanie și Republica Irlanda, stat membru al UE, dar mai sunt lucruri de făcut.

“Am făcut progrese la acest capitol (…). Mai este de muncă, toată lumea acceptă acest lucru, dar în egală măsură cred că toată lumea și-a asumat angajamentul de a se asigura că nu vor exista probleme la graniță”, a spus purtătorul de cuvânt.

Vineri, 1 decembrie, Theresa May se întâlnește la Bruxelles cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, tot în contextul eforturilor de a cădea de acord asupra “coregrafiei” unui acord în decembrie. Miercuri, reprezentanți ai celor 27 de parteneri ai Marii Britanii din UE au convenit să amâne până miercuri, 6 decembrie, întâlnirea la care urmează să se pregătească proiectele de concluzii ale summitului, amintește Reuters.

Sursa: Agerpres

Factura pentru Brexit, stabilită la 45 de miliarde de lire sterline. Marea Britanie, pe cale să accepte

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version