Ministrul britanic al finanţelor, George Osborne, vrea să aducă o reformă importantă în educaţie, în condiţiile în care încearcă să reducă din măsurile de austeritate cu trei luni înainte de referendumul ce va decide viitorul Marii Britanii în Uniunea Europeană, scrie Bloomberg.
Şcolile din Anglia ar urma să fie eliberate de controlul autorităţilor locale până în 2022, în timp ce numărul zilelor de şcoală va creşte, o dată cu un pachet de 2,1 miliarde de dolari menit să ridice standardele din educaţie.
“Bugetul pe care îl voi livra astăzi va pune pe primul loc următoarea generaţie. Vreau să duc la bun sfârşit ce am început acum 5 ani, şi anume să creştem standardele în educaţie şi să dăm şcolilor independenţă faţă de birocraţia locală”, a declarat Osborne.
Având mâinile legate de o imagine distorsionată despre creşterea economică, precum şi o colectare a impozitelor mai slabă decât era anticipat, ministrul britanic caută măsuri care să livreze un ”impact maxim cu costuri minime”.
Osborne urmează să anunţe măsuri care vor duce la tăieri de costuri de miliarde de lire în una dintre cele mai dificile perioade pentru Marea Britanie, având pe umeri şi referendumul pentru Brexit.
Explozie a numărului de elevi români în Marea Britanie. Oficial: „Învață mai bine decât britanicii”
Cât costă să crești un copil în Marea Britanie? Vă veți îngrozi!