Menu
in

Marea Britanie. Prețul gazelor s-a dublat din cauza vremii extrem de reci. Europa va fi lovită de un al doilea val de aer arctic



Europa va fi lovită de un al doilea val de aer arctic, care va persista până la jumătatea lunii martie, după frontul siberian care a provocat haos din Marea Britanie până în Italia, ceea ce va duce la prețuri mai mari ale energiei, relatează agenția Bloomberg.

Prețurile la energie au crescut în așteptarea unui al doilea val de aer polar, care va menține temperaturile din nordul Europei la un nivel anormal de scăzut.

În Marea Britanie, prețul gazelor s-a dublat deja în această săptămână, la cel mai ridicat nivel din ultimii peste 10 ani, ca urmare a ninsorilor abundente care au perturbat traficul aerian și terestru.

Frontul Arctic în Europa va împiedica aerul mai cald să înainteze spre nordul continentului cel puțin până la jumătatea lunii martie, a anunțat Jason Nicholls, meteorolog șef la Accuweather.

În prima jumătate a lunii martie va fi mai rece decât în mod normal, iar frigul se va resimți în special în Marea Britanie, Scandinavia și regiunea baltică, anunță meteorologii.

Temperaturile ar urma să fie cu până la 3 grade Celsius sub nivelul normal, potrivit Accuweather, iar alte două dintre estimări arată că vremea rece se va menține până în aprilie.

Preturile gazelor și energiei electrice „vor fi expuse unei volatilități mari, în conjuncție cu valul de frig care se va întinde în nordul Europei și în părți din Europa Centrală. În timp ce cererea va scădea în primăvară, nu trebuie să uităm că venim dintr-un februarie friguros”, a spus Giacomo Masato, meteorolog la Marex Spectron, în Londra.

Dacă frigul va continua, refacerea rezervelor de gaze pentru iarna viitoare ar putea fi întârziată.

„Cu un nivel mai scăzut al rezervelor de gaze comparativ cu anii anteriori, stocurile de energie ale Marii Britanii sunt afectate de valurile prelungite de frig”, a arătat Oliver Burdett, director comercial la firma de consultanță în domeniul energiei Enappsys, din Stockton-on-Tees, Anglia.

Creșterile de prețuri pornesc de la un nivel ridicat, după creșterile provocate de valul de frig din Siberia, a explicat el.

Temperaturile din nordul regiunii ar putea fi periculos de scăzute, cu până la 10 grade Celsius sub nivelul normal pentru începutul lunii martie, a spus Joe D’Aleo, meteorolog șef la WeatherBell Analytics.

Vremea rea din Marea Britanie provoacă perturbări ale traficului. Căi ferate închise, zboruri suspendate

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version