Menu
in

Marea Britanie taie finanțarea mașinii de război a Rusiei. Sancționează încă 370 de ruși legați de Putin

Premierul și ministrul apărării ai lui Vladimir Putin și un număr de oligarhi ruși foarte bogați se află printre cele 370 de persoane adăugate marți, 15 martie, pe lista de sancțiuni a Marii Britanii.

A patra rundă de sancțiuni de la invazia Ucrainei de către Putin a fost posibilă datorită legislației care a trecut pe 14 martie prin Camera Comunelor și care permite Regatului Unit să egaleze măsurile impuse de aliații UE și SUA.

Numărul total de sancțiuni impuse de la începutul invaziei a depășit astfel 1000, 775 dintre ele referindu-se la persoane fizice, iar restul la bănci, instituții, companii și filiale.

Adoptarea Legii privind criminalitatea economică a accelerat procesul, permițând Regatului Unit să egaleze sancțiunile impuse de UE și SUA, și apoi să dezvolte cazuri detaliate. Ministerul de Externe britanic a spus că noua listă include „mai mulți oligarhi ruși și familiile lor, membri, aliații politici și propagandiștii ai lui Putin”.

Printre aceștia se numără prim-ministrul Mihail Mișustin, ministrul apărării, Serghei Șoigu și fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, precum și purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, și purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova.

Ministrul de Externe britanic către Abramovici: „Sângele ucrainenilor este pe mâinile tale”. Cu ce sancțiuni este lovit oligarhul rus

Printre oligarhii sancționați se află:

– Mikhail Fridman, fondatorul Alfa Bank, cea mai mare bancă necontrolată de stat din Rusia (nota redacției – Alfa Bank din Rusia nu are nicio legătură cu grupul financiar grecesc Alpha Bank, prezent și în România).

– Pyotr Aven, șeful Alfa Bank până în martie 2022.

– German Khan, unul dintre fondatorii inițiali ai Alfa Group Consortium.

– Alexander Ponomarenko, președintele consiliului de administrație al Sheremetyevo, cel mai mare aeroport din Rusia.

– Andrey Melnichenko, fondatorul EuroChem Group, unul dintre cei mai importanți producători de îngrășăminte din lume.

– Viktor Vekselberg, proprietarul Grupului Renova, un conglomerat rus cu interese în aluminiu, petrol, energie și telecomunicații

– Maya Bolotova, fiica lui Nikolai Tokarev, președintele companiei ruse de conducte Transneft.

– Dmitry Pumpyansky, proprietar și președinte al OAO TMK, un producător și furnizor lider mondial de țevi de oțel pentru industria petrolului și gazelor.

– Vadim Moshkovich, președintele consiliului de administrație al Grupului Rusagro, al doilea producător rus de zahăr din sfeclă.

Lista include persoane foarte bogate cu o valoare combinată estimată de peste 100 de miliarde de lire sterline.

O „ferme de troli” notorie pe Internet, Agenția de Cercetare pe Internet, a fost, de asemenea, sancționată, scrie The Independent.

Ministrul britanic de Externe Liz Truss a declarat: „Mergem mai departe și mai repede ca niciodată în a-i lovi pe cei mai apropiați de Putin – de la mari oligarhi, la prim-ministrul său și propagandiștii care îi vând minciunile și dezinformarea. Îi tragem socoteală pentru complicitatea lor la crimele Rusiei din Ucraina.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version