Menu
in

Marea Britanie: Școlile rămân închise cel puțin până în luna martie

Premierul britanic Boris Johnson a dezvăluit azi, 27 ianuarie, că școlile nu se vor redeschide cel puțin până pe 8 martie. Acest lucru ar putea însemna că restricțiile vor continua încă trei săptămâni după revizuirea programată pe 15 februarie.

Johnson a transmis veștile care îi afectează pe milioane de copii și părinți, într-o declarație adresată Camerei Comunelor în această după-amiază.

El a precizat că nu există nicio speranță de relaxare a restricțiilor în acest moment.

„Sperăm că va fi sigur să începem redeschiderea școlilor de luni, 8 martie”, a spus premierul – în timp ce a avertizat că și acest lucru este condiționat de presiunea asupra serviciilor de sănătate.

Marea Britanie a atins pragul de 100.000 de decese din cauza COVID, iar oamenii de știință susțin că numărul victimelor ar fi putea fi redus prin acțiuni guvernamentale mai dure.

Boris Johnson: „Un lockdown perpetuu nu este o soluție”

„Nu vom persista o zi mai mult decât este necesar, dar nu ne vom relaxa prea curând”, a spus premierul Johnson. „Deschiderea școlilor va fi prima noastră prioritate”, a continuat acesta.

Johnson a spus deja că speră să redeschidă școlile și să revină la restricțiile „pe nivele” atunci când va fi posibil.

Tot azi, consilierul guvernamental, profesorul Chris Whitty, a spus că în opinia sa, Marea Britanie a atins apogeul ultimului val.

Medicul șef a declarat că numărul cazurilor scade rapid – de la 68.000 de cazuri înregistrate pe 7 ianuarie, la puțin peste 20.000, ieri, 26 ianuarie.

Profesorul Neil Ferguson a declarat pentru BBC că, dacă ar fi fost luate măsuri „mai devreme și cu o mai mare strictețe”, cele 60.000 de decese din ultimele „patru sau cinci luni” ar fi putut fi reduse semnificativ.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version