in

Marea Britanie se pregătește să schimbe legislația cu privire la sistemul de azil. „Este inuman…”

Ministrul britanic de Interne, Priti Patel, a prezentat miercuri, 24 martie, o reformă a sistemului de azil care nu va mai acorda aceleași drepturi persoanelor care au intrat în țară în mod ilegal cu cele care au intrat legal.

O înăsprire considerată „inumană” de către Crucea Roșie, scrie Le Parisien, citat de Rador.

„Deoarece în cazul a peste 60% din sosirile ilegale, (migranții) au traversat o țară sigură – ca de exemplu Franța – pentru a ajunge aici, ei nu vor mai putea intra imediat în sistemul de azil, așa cum se întâmplă în prezent”, a spus ministrul Priti Patel.

Înăsprirea condițiilor de imigrație a fost un cal de bătaie pentru susținătorii Brexitului, care a pus capăt liberei circulații între Marea Britanie și țările Uniunii Europene. Imigranții care au intrat ilegal în Marea Britanie și ale căror cereri de azil au avut succes vor primi un statut nou, temporar, și nu un drept automat de ședere. Dreptul la reîntregirea familiei și accesul la prestațiile sociale vor fi limitate.

Cei ale căror cereri de azil sunt analizate și refuzate vor fi „prompt” expulzați din Regatul Unit. În același timp, vor fi create căi „legale și sigure” pentru a solicita azil în Marea Britanie, a asigurat ministrul.

„În prezent, sistemul nostru de azil este copleșit. Anul trecut, 8.500 de persoane au intrat în Marea Britanie traversând Canalul într-o ambarcațiune mică, iar majoritatea au solicitat azil imediat ce au ajuns pe teritoriul britanic, potrivit cifrelor ministerului.

„Aceste propuneri creează un sistem nedrept, pe două niveluri, în care cazul unei persoane și sprijinul pe care îl primește sunt evaluate în funcție de modul în care a intrat în țară și nu de nevoia ei de protecție. Este inuman”, a subliniat Mike Adamson, directorul executiv al Crucii Roșii britanice.

Teroristul din Reading: Un libian care ceruse azil în Marea Britanie, recent eliberat din închisoare

Partidul Laburist de opoziție afirmă că măsurile „Nu vor face aproape nimic pentru a împiedica oamenii să facă aceste călătorii periculoase”, pentru a ajunge în Marea Britanie.

Conform planurilor guvernamentale, sancțiunile pentru imigranții care încearcă să intre ilegal în țară vor fi sporite, iar contrabandiștii și călăuzele riscă să fie condamnați la închisoare pe viață.

Cu toate acestea, nu s-a făcut niciun anunț cu privire la o posibilă returnare a solicitanților de azil care au ajuns ilegal în teritorii precum Gibraltar sau pe feriboturi, așa cum a raportat presa în ultimele luni. Priti Patel a spus că „toate opțiunile” sunt luate în considerare, inclusiv „trimiterea către țări terțe”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Româncă dispărută în Marea Britanie. Are 33 de ani și nu a mai fost văzută de 2 luni

Premierul scoțian Nicola Sturgeon promite un nou referendum pentru independență dacă va câștiga alegerile din vară