Regimul guvernamental de testare COVID a celor care se întorc în Marea Britanie este un haos total. Pasagerii plătesc sute de lire sterline pentru teste care nu sunt procesate sau care nu ajung la destinație.
Cei care aterizează pe aeroporturile din Marea Britanie spun că trebuie să sune la linia de asistență NHS 119 după ce furnizorul lor de teste listat de guvern nu a reușit să le trimită rezultatele.
Alții, care au cheltuit 200 de lire sterline și mai mult pentru truse de testare la domiciliu, au raportat că acestea nu au ajuns la adresa lor. Mai mult, unele dintre aceste firme nu pot fi contactate – multe nu au numere de telefon – ceea ce îi face pe clienți să se simtă păcăliți.
Toți cei care intră în Anglia dintr-o țară de pe lista galbenă sunt obligați să facă un test COVID în ziua a doua sau înainte și în ziua a opta sau după ziua respectivă, și să se auto-izoleze în timp ce așteaptă rezultatele. Există, de asemenea, opțiunea unui al treilea test, în ziua a cincea, care vă eliberează din carantină. Cei care sosesc dintr-o țară din lista verde trebuie să fie testați o dată, după sosire, în ziua a doua.
TOȚI cei care sosesc în Marea Britanie, obligați să facă TREI teste COVID
Site-ul guvernului britanic oferă o listă de firme private, dintre care 325 operează doar în Anglia.
Valoarea testelor este între 85 și 390 lire sterline.
O femeie care a zburat înapoi în Marea Britanie din Grecia, pe 14 mai, spune că a fost nevoită să ceară la NHS un test, după ce laboratorul privat, Dante Labs, nu a reușit să le proceseze pe cele pentru care plătise 116 lire sterline. Ea aștepta încă primul rezultat al testului, la mai mult de 10 zile după ce ar fi trebuit să ajungă.
Paolo Grossi a folosit lista guvernamentală pentru a-și rezerva testele, după ce s-a întors de la Milano în urmă cu 10 zile, scrie The Guardian.
„În ziua a doua trebuia să vizitez clinica pentru a fi testat, dar am fost sunat de cei de la „Test and Trace” care mi-au spus că nu trebuie să părăsesc casa. Acest lucru contrazice ceea ce citisem pe site-ul guvernului, ceea ce mi se spusese de personalul forțelor de frontieră de la Heathrow și de cei de la clinică”, spune el.
„Am sunat la 119 și nici femeia cu care am vorbit nu știa care sunt regulile. În cele din urmă mi-a trimis două teste NHS pe le-am folosit”, a declarat acesta.
O cititoare a Ziarului Romnânesc ne-a spus că se simte păcălită de firma unde a comandat testele.
„Am călătorit din România, din Cluj, cu test negativ COVID plus alte două teste deja plătite „Day 2 and day 8 test kit”. Am ajuns aici, iar după 6 zile eu încă nu am primit kit-ul comandat de pe site-ul guvernului”, a spus femeia.
„În tot acest timp am fost sunată de cei de la Guvern pentru a fii verificată dacă am completat aceste teste, tot ei m-au sfătuit să sun la 119 să îi întreb pe ei ce să fac în acest caz. Zis și făcut, am sunat la 119, am înțeles că până la urmă a fost cum se zice la noi țeapă, și că eu trebuie să iau alt test adică să plătesc alte 210 lire, că altfel nu pot sa ies din casa fără două teste negative.”
„Le-am comandat și pe acelea, între timp am comandat și unul gratis de la NHS care a ajuns primul. Mi l-am făcut l-am trimis și am primit rezultatul negativ. La două zile distanță am primit și kit-ul de la CTM de acolo am scos un test din cele două, l-am făcut și a ieșit pozitiv.”
„Am sunat să deschid caz pentru test fals pozitiv. În ziua în care testul a venit pozitiv eu am făcut și celălalt test rămas, iar aseară mi-a ajuns negativ. Sunt în casă de 14 zile! Fără să pot sa merg la muncă, și după ei ar mai trebui sa stau. Vreau să mă duc la muncă! Am pierdut 500 de lire și clar că dacă nu muncesc nu mă plătesc. Am sunat la ei și toți ridică din umeri și mă pasează de la un telefon la altul, nu pot să stau la nesfârșit în casă, e foarte frustrant”, încheie cititoarea noastră.
Un purtător de cuvânt al guvernului a spus: „Este responsabilitatea furnizorului privat relevant să gestioneze disponibilitatea testelor lor.
„Monitorizăm îndeaproape performanța furnizorilor de testare privați pentru a ne asigura că aceștia oferă un serviciu de înaltă calitate clienților, întrucât redeschidem cu precauție călătoriile internaționale”, a mai declarat acesta.