Menu
in

Marea Britanie va fi lovită de trei valuri de șomaj. Sunt așteptate concedieri în august și octombrie

Numărul persoanelor din Marea Britanie care solicită ajutoare sociale legate de locul de muncă a crescut cu 23,3% în mai, la 2,8 milioane, potrivit cifrelor oficiale, citate de Associated Press.

Oficiul Național de Statistică a declarat ca numărul de solicitanți – care include atât persoanele care lucrează cu venituri reduse sau la plata cu oră, cât și șomerii – a fost cu 125,9% mai mare față de luna martie, luna în care au fost impuse restricții generate de pandemie.

De asemenea, numărul persoanelor salariate a scăzut cu 2,1% (612.000), între martie si mai.

„Criza de sănătate publică începe sa se mai relaxeze, însă cifrele arata ca noua criză a locurilor de muncă abia începe”, a declarat Tony Wilson, directorul Institutului de Studii pentru Ocuparea Forței de Muncă, presupunând ca numărul șomerilor se va ridica la 3 milioane în vara aceasta. Iar amplificarea șomajului ar fi fost și mai mare dacă nu s-ar fi introdus schema de ajutor a guvernului pentru menținerea locurilor de muncă, fiind plătite parțial salariile a peste 9 milioane de oameni.

Marea Britanie: Șomajul ar putea urca la 10% dacă restricțiile nu sunt ridicate în 3 luni

The Telegraph scrie că Marea Britanie va fi lovită de trei valuri de șomaj, ca urmare a crizei provocate de coronavirus, potrivit specialiștilor.

De asemenea, este de așteptat ca salariile medii ale celor care lucrează să scadă semnificativ, angajatorii urmând să reducă salariile și orele de lucru ca urmare a restricțiilor.

Paul Johnson, directorul Institutului de Studii Fiscale, a declarat: „Luna trecută numărul persoanelor care solicitau ajutor de șomaj a crescut mai mult decât în ​​oricare lună, la un nivel care nu a existat de când Tony Blair a devenit prim-ministru.”

În total, 8,9 milioane de lucrători au salariile plătite de stat pe baza schemei de menținere a locurilor de muncă.

Ministrul de Finanțe Rishi Sunak a prelungit schema până la sfârșitul lunii octombrie, însă angajatorii vor trebui să înceapă să contribuie la bugetul asigurărilor naționale de sănătate începând cu luna august.

Unii dintre ei au avertizat că nu își vor permite să facă acest lucru, ceea ce ar putea aduce un al doilea val de concedieri în august. Un alt val de concedieri este așteptat la sfârșitul schemei de ajutorare, în luna octombrie.

UK Hospitality a declarat că o treime dintre întreprinderile din sectorul ospitalității care au un milion de angajați – ar putea începe procesele de concediere săptămâna viitoare, dacă nu va exista claritate din partea Guvernului cu privire la data la care sectorul va începe să funcționeze.

Șomajul a explodat în Spania, un număr record de 5,2 milioane de spanioli primesc ajutoare de şomaj

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
Exit mobile version