Menu
in

Marea Britanie vrea să schimbe tratatul UE



Premierul britanic David Cameron a declarat că Marea Britanie va cere o mutare a puterii de la Bruxelles la Londra, în schimbul acordului său pentru o schimbare de tratat al UE, necesară întăririi zonei euro, relatează Reuters.

Marea Britanie, care nu se află în zona euro, are totuşi drept de vot în Consiliul UE şi poate bloca orice iniţiativă a statelor europene de a schimba tratatul UE. Cerinţa lui pentru a aproba astfel de schimbări este ca o parte din puterile Bruxelles-ului să fie transferate înapoi Londrei, scrie Reuters. Cameron a declarat în faţa unei comisii parlamentare că nimeni nu vorbeşte deocamdată în Europa despre un tratat UE cu totul şi cu totul nou, care ar crea şi o uniune fiscală a statelor din zona euro, dar că această opţiune s-ar putea afla pe masa viitoarelor discuţii, relatează Reuters.

“În cazul în care s-ar întâmpla aşa ceva, ar exista consecinţe şi pentru Marea Britanie, iar într-un astfel de scenariu, Marea Britanie ar trebui să gândească foarte serios la modul în care ne maximizăm interesul nostru naţional”, a spus el.

Dacă premierul britanic se gândeşte la o ajustare a tratatului, mai mulţi parlamentari, de la putere şi din opoziţie, se organizează pentru a scoate de tot Marea Britanie din Uniunea Europeană.

Circa 120 de parlamentari ai Partidului Conservator (la putere) şi aproximativ 50 de deputaţi laburişti (opoziţie) au format un grup hotărât să convingă guvernul să retragă ţara pur şi simplu din construcţia europeană. Ideea prinde un contur tot mai puternic la Westminster, scrie “Daily Mail”, pe fondul temerilor unui impact economic distructiv al crizei euro asupra Regatului Unit. Liderul informal al grupului, George Eustice, spune că “acum întreaga problemă este mult prea importantă ca să mai fie ascunsă sub preş. Criza din cadrul Eurozonei determină toate cele trei partide (conservatorii, liberal-democraticii şi laburiştii) să lucreze împreună pentru a negocia o nouă relaţie între Marea Britanie şi Uniunea Europeană”. Acelaşi George Eustice speră să coopteze la această iniţiativă chiar şi câţiva parlamentari liberal-democraţi (în mod tradiţional, pro-europeni).

Mişcarea survine la câteva zile după ce au apărut informaţii că britanicii îşi fac planuri pentru momentul în care moneda europeană va dispărea.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version