Menu
in

Masca devine OBLIGATORIE pe toate mijloacele de transport public din ANGLIA. Cei care nu o poartă vor fi amendați

Masca devine obligatorie pe mijloacele de transport public din Londra, de la 15 iunie, a anunțat azi, 4 iunie, ministrul Transporturilor din Marea Britanie, Grant Shapps.

Acesta a făcut declarația la conferința de presă zilnică din Downing Street, în această seară, spunând că măștile pot juca un rol important în reducerea răspândirii coronavirusului.

Shapps a spus că riscurile pentru cei care lucrează în domeniu, dar și pentru călători au crescut de când multe persoane s-au întors la lucru și s-au redeschis unele școli.

Londra. Călătorii fără mască ar putea fi interziși în autobuze și la metrou

„Facem ceea ce multe alte țări au cerut călătorilor să facă”, a spus el. „Este dovada că purtarea măștii oferă o anumită protecție, cu toate că este limitată.”

El a subliniat că oamenii ar trebui să folosească în continuare transportul în comun numai dacă au neapărată nevoie, îndemnându-i să conducă, să meargă pe jos sau cu bicicleta dacă este posibil.

Un studiu al Universității Oxford, publicat pe 30 martie, a concluzionat că măștile chirurgicale sunt la fel de eficiente pentru prevenirea infecțiilor respiratorii, precum măștile N95 pentru medici, asistenți medicali și alți lucrători din domeniul sănătății.

Din acest motiv, un studiu JAMA publicat în această lună susține în continuare că persoanele fără simptome nu ar trebui să poarte măști chirurgicale, deoarece nu există dovezi ca echipamentul le protejeze de infecții – deși pot împiedica persoanele care tușesc și strănută să infecteze pe alții.

Masca nu trebuie purtată mai mult de patru ore, avertizează medicii!

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version