Eduard Carol Novak a câştigat medalia de aur în cursa de urmărire din cadrul concursului de ciclism de la Jocurile Paralimpice de la Londra. Românul a fost urmat de cehul Jiri Jezek şi de britanicul Jody Cundy. Aurul din proba de ciclism este primul din istoria participărilor României la Jocurile Paralimpice.
Eduard Carol Novak, în vârstă de 36 de ani, este vicecampion olimpic în 2008 la Beijing, în proba de contratimp şi dublu campion mondial atât pe şosea, cât şi la contratimp, iar la Londra a purtat pentru a doua oară în carieră drapelul la ceremonia de deschidere. „Medalia de aur are cea mai mare însemnătate pentru mine. Sunt fericit că am reuşit să fac acest lucru pentru România, mai ales că ţara noastră nu e una cu tradiţie în ciclism”, a mărturisit campionul.
Primul aur din istorie
România a cucerit la Londra prima medalie de aur la Jocurile Paralimpice, înfiinţate în 1960 şi la care ţara noastră participă din 1972. Cotat cu cea mai mare şansă la podium din delegaţia tricoloră, Eduard Carol Novak nu a dezamăgit. Ciclistul din Miercurea Ciuc, vicecampion olimpic la Beijing în proba de contratimp, a cucerit sâmbătă titlul olimpic în proba de 4 kilometri urmărire pe velodrom cu timpul de 4:42,000, după ce stabilise în calificări un nou record mondial, 4:40,315. “Sunt destul de fericit, dar nu mă pot bucura încă prea mult pentru că mai urmează două probe pe şosea şi trebuie să fiu concentrat pe ce am de făcut acolo. E bucuria că mi-am îndeplinit visul, că a fost posibil să fac asta, însă îmi doresc şi mai mult”, a mărturisit, pentru Prosport, Eduard Carol Novak.
Accidentul i-a schimbat viaţa
Eduard Novak a practicat patinaj viteză de performanţă, fiind de 11 ori campion naţional, a stabilit recorduri la nivel juvenil şi a terminat pe locul 10 la Mondialul de juniori. La vârsta de 20 de ani a suferit un accident rutier în urma căruia i-a fost amputată laba piciorului drept. A fost nevoit să renunţe la patinaj şi cu ajutorul unei proteze speciale s-a apucat de ciclism. “În primul rând trebuie să treacă repede peste acel moment, avem o singură viaţă şi trebuie să profităm de asta. Poţi alege să îţi plângi de milă toată viaţa sau să încerci să faci ceva, să depăşeşti ce s-a întâmplat. E important să îţi propui un obiectiv pe lungă durată şi unul pe scurtă durată, apoi să faci tot ce ţine de tine pentru a le îndeplini”, este mesajul campionului pentru cei care trec prin momente grele.
Drumul spre performanţă
Triplu campion mondial la paraciclism, sportivul din Miercurea Ciuc cucerea în urmă cu patru ani, la Beijing, prima medalie din istoria sportului paralimpic pentru România. În finală l-a învins pe fostul coleg de echipă, cehul Jiri Jezek, iar faptul că îl cunoştea l-a ajutat şi, totodată, i-a oferit încredere. “Eram sigur cam 99% că pot să îl înving pentru că ştiam că în a doua cursă după calificări el merge mai slab. Mi-am zis că trebuie să dau totul, să mă autodepăşesc, să nu fac nicio greşeală şi să lupt până la capăt”, a explicat Eduard. Pentru această medalie, sportivul a muncit, dacă e să punem la socoteală şi patinajul viteză, 25 de ani, iar dacă vorbim strict de ciclism, 11 ani. “Dorinţa mea de a deveni campion olimpic a fost mai puternică decât toate greutăţile pe care le-am întâmpinat, a fost lucrul care m-a făcut întotdeauna să merg mai departe”, a spus campionul României.
Evoluţia sa la Jocurile Paralimpice
-Atena 2004: “Am mers ca amator. Nu am avut pe nimeni lângă mine, nu am avut nici biciclete, ci doar multă voinţă şi dorinţă de a face cât mai multe”.
-Beijing 2008: “Nu am avut o echipă puternică, a fost însă mai bine ca la Atena chiar şi prin faptul că aveam trei biciclete. A fost prima medalie cucerită şi momentul în care mi-am spus că dacă voi lupta în continuare îmi voi atinge visul de a fi campion olimpic”.
-Londra 2012: “Pot să spun că am mers ca un profesionist, cu un staff adevărat format din antrenorul meu, Cristiano Volpi, tata, care e antrenorul secund, mecanicul, dar şi cu şase biciclete”.
