Menu
in

De ce membrii familiei regale britanice trăiesc mai mult decât supușii lor

Membrii familiei regale britanice trăiesc în medie cu 26 de ani mai mult decât alții, arată un studiu citat de Mediafax.

Prințul Filip avea aproape 100 de ani când a murit, mama Elisabetei avea 101 ani, în timp ce regina, la 95 de ani, a depășit cu peste zece ani speranța de viață a femeilor britanice.

Potrivit unei cercetări efectuate de profesorul Les Mayhew pentru International Longevity Centre , o organizație caritabilă cu sediul la Londra, și Bayes Business School, doar 100.000 dintre britani, dintr-o populație totală de 68,5 milioane de locuitori, sunt mai în vârstă decât Elisabeta a II-a, conform „La Repubblica”.

Astfel, în timp ce fiecare membru al familiei regale ajunge la 100 de ani, cetățeanul mediu are o speranță de viață de 74 de ani, adică trăiește cu 26 de ani mai puțin.

Marea Britanie, republică? Mesaje subversive într-un îndrăgit serial despre familia regală

Potrivit autorilor studiului, acest lucru s-ar datora geneticii: mama Elisabetei a trăit până la vârsta de 101 ani și multe persoane din familia regală au trăit mult timp.

Dar există și alți factori, care sunt evidențiați și în comentariile cititorilor The Telegraph: familia Windsor este mult mai bogată decât alții și beneficiază de cele mai bune îngrijiri medicale. Între timp, un sondaj publicat în The Guardian arată că unul din patru cetățeni britanici se teme că nu are acces la tratamentul necesar din cauza crizei de finanțare și de personal din cadrul Serviciului National de Sănătate.

Alte motive invocate de cititori, pe un ton mai polemic: membrii familiei regale locuiesc într-un castel, sunt serviși și practic nu muncesc.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
Exit mobile version