Organizația MigrationWatch, cea care profețea anul trecut că sute de mii de români vor da năvală în Mare Britanie începând cu 1 ianuarie 2014, și-a schimbat viziunea. Studiile MigrationWatch se îndreaptă acum către toată Uniunea Europeană, de unde vor veni în Regatul Unit în jur de 130.000 de imigranți în fiecare an, pe termen mediu.
Acest lucru ar însemna că, în patru ani, Marea Britanie ar fi „invadată” de 520.000 de europeni, mai mult decât populația orașului Manchester, după cum scrie The Telegraph. Noul raport, se arată în cotidianul amintit, explică faptul că factorul cheie ar fi creșterea imigrației din țările din sudul Europei, care suferă acum de șomaj în rândul tinerilor, inclusiv Spania, Italia și Portugalia.
De asemenea, raportul prezice o imigrație netă de ordinul a 160.000 de persoane pe an, cu mult mai mare decât obiectivul guvernului de câteva zeci de mii. În raport se mai arată că, pentru prima dată, imigrația din UE ar putea să o depășească pe cea din afara spațiului comunitar.
Sir Andrew Green, președintele MigrationWatch, a declarat: „Guvernul a redus cu succes imigrația din afara UE, dar ne confruntăm cu o situație în care cei din interiorul UE ar putea forma majoritatea imigranților.”
Exod de imigranți italieni către Londra. Fluxul de italieni l-a depășit pe cel al românilor
„Acest lucru reprezintă în mod clar o problemă fundamentală pentru negocierile noastre cu UE. A fost o nebunie s-au deschis piața muncii și sistemul nostru de beneficii către 100 de milioane de oameni din țările care au un nivel de trai mai mic decât un sfert din al nostru.”
Raportul MigrationWath mai arată că imigrația din UE ar putea fi redusă în cazul în care guvernul ar putea convinge Bruxelles-ul să permită limitarea accesului la benficii pentru cinci ani.
Măsurile anti-imigrație, fără succes. 24.000 de români și bulgari au ajuns în UK în 2013
„Acest lucru ar da siguranța că Marea Britanie rămâne o destinație pentru persoane cu înaltă calificare, cum ar fi bancherii frangezi sau inginerii germani, dar ar împiedica lucrătorii din țările sărace ale UE să migreze în UK pentru a-și crește substanțial veniturile pe cheltuielile contribuabililor britanici.”
Datele au arătat că numărul italienilor înregistrați în Marea Britanie a crescut cu 66%, la 44.000 de persoane, cel al portughezilor cu 47%, iar cel al spaniolilor cu 36%, potrivit The Telegraph.