in

Moldovenii din Londra, alături de manifestanții de la Chișinău. Se cere sancționarea lui Vladimir Plahotniuc



Moldovenii din Londra au protestat duminică, 1 iulie, față de anularea alegerilor din 3 iunie și au cerut validarea mandatului primarului ales, Andrei Năstase.

„Cei prezenți la protestul din centrul Londrei [Marble Arch] au adoptat o rezoluție cu un singur punct: validați mandatul lui Andrei Năstase”, a declarat Ruxanda Josan.

De asemenea, participanții cer instituțiilor europene și premierului britanic Theresa May să impună sancțiuni personale împotriva lui Vladimir Plahotniuc și aliaților săi.

„Dacă voi nu veți acționa acum, țara noastră va deveni o zonă gri și poate o a doua Ucraină. Și doar voi sunteți cei care pot stopa acest lucru”, a menționat Gheorghe, un tânăr moldovean stabilit la Londra.

„Noi, cetățenii moldoveni mulțumim tuturor instituțiilor și persoanelor publice care și-au exprimat îngrijorarea privind situația din Republica Moldova. Înțelegem că țara noastră poate nu este una foarte importantă pe scara geopolitică, dar noi vă îndemnăm ca toate ramurile guvernului britanic să impună sancțiuni dure față de Vladimir Plahotniuc și toți aliații săi”, a adăugat el.

„E timpul să trecem de la vorbe la fapte,” a declarat Iurie Cojocaru, unul din fondatorii FreeMoldova. „Vrem să transmitem un mesaj cât se poate de clar acasă: diaspora e cu voi!”, susține Val Lazur, inițiatorul Fondului de Criză.

Sursa: Jurnal.md

Clădire cu români și moldoveni, în flăcări. Incendiul a fost pus intenționat: Șapte persoane în stare gravă

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Liderul Camerei Comunelor a Parlamentului Britanic, comparat cu Ceașescu

Cel mai mare sponsor al Brexit, legături suspecte cu Moscova