in

Noi ipoteze în cazul tânărului rom bătut în Franța: „pedepsit” din cauză că a furat de la traficanții de droguri

Anchetatorii verifică ipoteza ca minorul rom bătut cu bestialitate de 12 persoane să fi fost de fapt victima unei răzbunări a unor traficanți de droguri de la care ar fi furat, cu sau fără știință.

Astfel s-ar putea explica violența cu care a fost pedepsit tânărul, dar și faptul că răpitorii ar fi solicitat mai înainte o răscumpărare din partea familiei. Postul TF1, tânărul rom de origine română bătut cu bestitalitate la Pierrefitte, pe 13 iunie, ar fi încercat să fugă de agresori, dar aceştia au încercuit tabăra.



Doi locuitori ai taberei de romi, Mariana şi Victor, au povestit pentru televiziunea franceză că un grup de tineri a descins în tabără, înarmaţi cu bâte. Aceștia au solicitat să le fie adus minorul “Darius”, de la care vor să recupereze ceea ce ar fi furat. După ce locuitorii taberei au refuzat să-l predea, grupul ameninţă: “Vom veni după el”, potrivit Mediafax.

Două ore mai târziu, grupul a revenit în tabără, iar martorii descriu că urmăritorii erau înarmați cu arme automate, bâte de baseball şi săbii. „Erau vreo 20 de persoane, poate mai multe”, potrivit unui martor. „Darius (așa cum i s-a spus în ziarele din Franța n. red.) a încercat să fugă peste gard, dar tinerii au încercuit tabăra”, potrivit aceleiaşi surse. Astfel el a fost prins şi, sub ameninţarea unui pistol, a fost urcat cu forţa într-o maşină.

The Telegraph – fotografii cu tânărul rom linșat în Franţa. ATENȚIE, imagini șocante!

În aceeaşi seară, răpitorii i-au contactat telefonic pe părinţii lui “Darius” în două rânduri. Ei au cerut o răscumpărare în valoare de 15.000 de euro la primul apel, redusă la 5.000 de euro la al doilea. Mama tânărului îi cere proprietarului român al unui garaj din vecinătate să o ajute şi să negocieze cu răpitorii. “Le vom da tot ce a furat Darius”, promite ea.

După ce se duce în La Cité des Poètes, un cartier-problemă vecin cu tabăra, proprietarul garajului dă, întâmplător, peste tânăr. Băiatul zace inconştient în cărucior, cu faţa tumefiată. “Mi-a pierit glasul. Abia respira, dar trăia”, îşí aminteşte el.

“Darius”, identificat ulterior ca fiind un tânăr de 17 ani numit Gheorghe, este transportat imediat la Urgenţe, la Spitalul Lariboisière de la Paris. Primul examen de bilanţ este terifiant: faţa tumefiată, dinţi sparţi, membre rupte. Tânărul a fost “linşat”, probabil după ce a fost sechestrat într-o pivniţă, după cum atestă funinginea neagră de pe corp.

Tânărul se află, duminică, în continuare, între viaţă şi moarte.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

O româncă „rearanjează” Luceafărul lui Eminescu pe gustul scoțienilor

Româncă moartă într-un accident rutier, în Bruxelles. Se afla într-o mașină înmatriculată în UK