Menu
in

Nu se va mai intra în Marea Britanie cu „buletinul”

Marea Britanie a anunțat că nu va mai permite accesul cetățenilor din statele Uniunii Europene în baza cărților de identitate naționale, începând din octombrie 2021, în contextul încheierii tranziției post-Brexit pe 31 decembrie 2020, arată Mediafax.

Guvernul britanic a publicat o versiune actualizată a Modelului de administrare a frontierei dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană. „Astăzi, 8 octombrie, Guvernul a intensificat pregătirile pentru încheierea tranziției post-Brexit prin publicarea unei versiuni actualizate a Modelului de operaționalizare la frontiere, care conține detalii suplimentare despre modul în care va funcționa frontiera dintre Marea Britanie şi UE şi despre măsurile pe care vor trebui să le ia companiile active în domeniul comerțului, transportatorii şi pasagerii”, anunță Executivul de la Londra într-un comunicat.

Perioada de tranziție de după Brexit ar putea fi prelungită. UE: „Nu este timp”

„Noile reguli le oferă detalii suplimentare companiilor și pasagerilor despre modul în care va funcționa frontiera dintre Marea Britanie şi UE la finalul perioadei de tranziție. Transportatorii vor avea nevoie de un Permis de acces de tip Kent pentru a trece frontiera. Modelul confirmă măsura potrivit căreia cărțile de identitate din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European și Elveția nu vor fi acceptate pentru călătoriile în Marea Britanie, inclusiv pentru șoferi, începând din octombrie 2021”, precizează Guvernul de la Londra.

Accesul cetățenilor din țările Uniunii Europene pe teritoriul Marii Britanii va fi permis doar în baza pașapoartelor începând din octombrie 2021, subliniază Guvernul britanic.

S-au relaxat restricţiile, s-a dublat traficul la graniţa cu Ungaria

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 2]
Exit mobile version