Numărul salariaților din Marea Britanie care beneficiază de ajutor guvernamental a ajuns la 8,4 milioane, scrie Daily Mail, care citează cifrele Ministerului de Finanțe britanic.
În plus față de aceștia, guvernul a acordat ajutoare și către 2,3 milioane de angajați independenți,
Noile cifre arată că alte 400.000 de persoane au intrat în șomaj tehnic săptămâna trecută, total sumei plătită de guvern ajungând la 15 miliarde de lire sterline.
Între timp, numărul angajaților independenți a crescut cu 300.000, până la 2,3 milioane, suma necesară fiind acum de 6,8 miliarde lire sterline.
Ministrul de Finanțe, Rishi Sunak, a anunțat deja că va împiedica firmele să aplice pentru ajutoare pentru mai mulți lucrători.
Schema de păstrare a locurilor de muncă ar putea costa statul 80 miliarde de lire sterline, după ce ministrul Sunak a spus că va rămâne deschisă până în octombrie.
Guvernul a recurs deja la un împrumut de 300 de miliarde de lire sterline în acest an, în timp ce restricțiile aduc pierderi enorme economiei și au provocat cea mai gravă recesiune din ultimii 300 de ani.
În cadrul schemei, Guvernul plătește 80% din salariile muncitorilor pe care firmele nu îi disponibilizează, în sumă de până la 2.500 lire sterline pe lună.