Nu are decât 30 de ani și este mama a doi copii frumoși, un țânc de cinci ani și un bebe de doar șase luni. Din păcate, recent, Nevena Cercel a fost diagnosticată cu cancer rectal în stadiul trei. Vestea bună este că poate fi tratată la o clinică privată din Turcia.
Nevena locuiește în Iași, alături de soțul său și de cei doi copii, iar medicii din România nu i-au dat șanse prea mari.
Potrivit familiei, singurele opținui erau să fie nenorocită pe viață sau să moară. Însă după intervenția de la clinica din Turcia are șansa unei vieți normale.
Vestea mai rea este însă că, deși s-au strâns 11,683 de lire sterline pentru tratamentul pre-chirurgical, Nevena mai are Nevoie de bani pentru operație și tratamentul post operator.
Familia sa face eforturi disperate, se împrumută de unde poate pentru a reuși să strângă suma necesară. Este însă greu, situația financiară din România nu este tocmai roz.
Vă rugăm să o ajutați, Nevena vrea să trăiască pentru copiii ei!
În UK s-a organizat o nouă campanie pe Facebook și încercăm să strângem banii necesari pentru operație și tratamentul post operator.
Alternativ, puteți să o ajutați cu o sumă cât de mică pe care să o donați în următoarele conturi:
BRD RO58BRDE240SV71305442400 – Cercel Nevena (contul în lei)
GB85 PRTC 0099 8500 0768 14 – Nevena Cercel (cont în euro)
Împreună putem să salvăm o viață, orice sumă contează!
Scrisoarea Nevenei trimisă redacției:
“Pe 11 aprilie, urma sa implinesc 30 de ani, eram incantata de idea de a schimba “prefixul” si ma gandeam cum as putea sarbatori, in asa fel incat sa fie memorabil. Si a fost.
Atunci aveam pregatirea colonului pentru o minunata colonoscopie, doar supe strecurate fara legume, fructe, ierburi. Sangerarile si durerile insuportabile devenisera deja parte din viata mea si decisesem sa schimb asta.
In urma rectosigmoidoscopiei, nu a fost nevoie sa mearga mai departe in colon, doctorita a observat o zona inflamata, sangeranda si posibila cauzatoare a durerilor mele. Mi-a facut biopsia si rezultatul a fost adenocarcinom rectal malign.
Nu am constientizat pe moment… dar seriozitatea dnei doctor m-a “trezit”. I-am zis sotului diagnosticul, ne-am uitam unul la altul, dar fara nici un cuvant. Atunci in mintea mea a aparut un gand: “Doar atat?!”…ma asteptam sa traiesc mai mult…. sa imi vad copiii la scoala, liceu, facultate…. sa fiu Soacra mare!! sa am nepoti, sa ne mutam la casa….si dintr-o data….Doar atat?! M-a strans sotul in brate si mi-a zis “o sa trecem noi si peste asta”, plecand in tromba, cu nerv, pe soarta, pe viata parca.. din parcarea spitalului.
In perioada urmatoare, nu stiam ce sa fac, pe unde sa apuc, incepusem sa ma resemnez cu ideea, pentru ca, ZILE nu-ti poate da nimeni. Incepusem sa imi iubesc copiii mai mult….sa fiu si mai rabdatoare…. mai calma, sa mai las treburile zilnice pt un minut in plus cu copilul meu…. cel mic.. cel mare, iubirile mele. Incepusem sa valorific toate imbratisarile calde, toti pupicii si toate cuvintele de “mami mi-a fost dor de tine”, pentru acele cateva ore petrecute la gradinita. Eram obosita, aveam dureri, dar tot mai vroiam sa ma “bata la cap cel mare” povestindu-mi tot ce a facut. Acum puteam sa rezist, dar inainte, cand veneam de la serviciu, voiam doar sa ii dau pupici si sa ne punem mai repede la somn. Sa fie liniste!
Nu am cuvinte de multumire suficiente pentru cumatra mea, “mama spirituala” a copilului cel mare, care m-a scos din starea mea de resemnare: ”te duci la control, imi zici ce ai facut, ma suni, te duci la Bucuresti, te trimit la turci, o rezolvam noi, nu te gandi la bani, gandeste-te sa te faci bine !!” si mi-a prins bine….
Asa am ajuns la turci si de aici am vorbit cu alti oameni minunati, din tara de la noi, care nu ii descoperisem pana atunci. Si cand a fost nevoie de mobilizare… a fost o adevarata minune pt mine!!! In 2 zile.. reusisem sa platesc avansul pentru tratamentul radioterapeutic, in 4 zile se incheiase deja campania, se stransesera deja banutii.
M-am simtit incurajata si sustinuta de atatia oameni carora eu nu le-am dat mai mult de o vorba si un zambet!
Acum fac tratamentul, dupa care urmeaza operatia, tratamentul, controale regulate aici, in Turcia, la 1 luna, 3, 6, 12 luni… este un drum continuu, dus intors, un alt pas greu pentru mine. Este o durere care parca apasa pe tot corpul, dar doctorii sunt optimisti; prieteni, rude, familii intregi, colegi si fost colegi cu totii m-au sustinut, si apoi cine sunt eu, ca sa ma opun.
Asa ca zic NU!! Nu ma voi da batuta, voi strange din dinti cat de tare voi putea, voi strange salteaua, perna, le voi face bucatele! Si voi trece mai departe! Pentru ca stiu ca voi imi sunteti aproape!
Un citat care il ador:
“ Nu imi spune ca cerul e limita, cand sunt pasi pe LUNA!”
Nevena Cercel, mama, sotie, prietena”
