Menu
in

Pandemia nu a trecut: O nouă variantă COVID, una dintre cele mai infecțioase văzute vreodată

Experții spun că aproape toată lumea va fi infectată de o nouă variantă COVID din cauză că se răspândește extrem de ușor.

Un expert spune că o nouă variantă a Covid-19 este una dintre cele mai infecțioase boli pe care le-a văzut vreodată lumea și spune că aproape toată populația se va infecta.

Profesorul Adrian Esterman, epidemiolog și biostatistician, un fost om de știință al Organizației Mondiale a Sănătății, spune că varianta este de până la șase ori mai transmisibilă decât tulpina originală a virusului.

Numărul cazurilor de Covid au crescut cu 48% într-o săptămână, în Anglia, dublându-se în China până la cele mai mari niveluri înregistrate de această țară de la începutul pandemiei și triplându-se în Australia. Se crede că această creștere este determinată de noua variantă, BA.2.

Ziua LIBERTĂȚII în Anglia: S-a renunțat la toate restricțiile legate de pandemie

James Wood, un expert în sănătate publică la Universitatea din NSW, a spus: „Credem că [prima tulpină] Omicron este foarte asemănător cu Delta și că BA.2 este cu încă 25-30% mai contagioasă”.

Chiar și persoanele care au fost triplu vaccinate riscă să se infecteze cu noua tulpină. Specialiștii spun că rata de infectare poate fi de peste 4 ori mai mare decât cea a virusului original.

COVID poate ataca fiecare parte a corpului

Profesorul Esterman a spus că acest nivel de infecțiozitate face ca noua tulpină să fie „destul de aproape de rujeolă, cea mai contagioasă boală care se cunoaște”.

El spune că BA.2 pare să cauzeze o boală mai puțin severă decât tulpinile anterioare, dar că toate tulpinile de Covid sunt periculoase.

„Covid-19 poate ataca fiecare parte a corpului, de la sânge, până la inimă și creier. Au existat chiar și cazuri de copii mici cu afecțiuni inflamatorii multi-sistem”, a spus expertul.

„Este adevărat că pandemiile devin mai puțin infecțioase în timp, dar asta se întâmplă în 100 de ani, nu într-un an”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 4 In medie: 2.3]
Exit mobile version