Organizația Mondială a Sănătății (OMS) avertizează că răspândirea rapidă a variantei Omicron a crescut riscul apariției unor variante mai periculoase ale virusului.
Marea Britanie a trecut marți de nivelul de 200.000 de cazuri noi, pentru prima dată, Australia a înregistrat aproape 50.000, iar Franța a înregistrat peste 270.000, toate cele trei țări depășind recordurile anterioare, informează France 24, citat de Gândul.
De asemenea, Statele Unite au raportat 1.080.211 de noi cazuri, un record la nivel mondial.
Deși varianta Omicron se propagă precum un incendiu în întreaga lume, pare a fi mai puțin patogenă comparativ cu temerile inițiale și a reaprins speranța că pandemia ar putea fi depășită.
Însă, Catherine Smallwood, reprezentantă a biroului de urgențe din cadrul OMS, a declarat că o creștere vertiginoasă a ratelor de infectare ar putea avea efectul opus.
„Cu cât (varianta) Omicron se răspândește mai mult, cu atât este transmisă mai mult și cu cât se replică mai mult, cu atât este mai probabil să genereze o nouă variantă. În prezent, Omicron este letală, poate provoca moartea (…) Poate mai puțin comparativ cu Delta, dar cine poate spune ce ar putea genera următoarea variantă?”, spune Smallwood.
Boris Johnson: „Spitalele vor fi supuse unei presiuni considerabile din cauza OMICRON”
Europa a înregistrat peste 100 de milioane de cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei şi peste cinci milioane de cazuri noi în ultima săptămână a anului 2021, ceea ce „eclipsează aproape tot ce am văzut până în prezent”, a adăugat reprezentanta OMS.
Marea Britanie, care a anunțat marți, 5 ianuarie, că a identificat pentru prima dată peste 200.000 de cazuri noi zilnic, este amenințată de o criză spitalicească din cauza lipsei de personal, situație cauzată de valul Omicron. În Franța vecină, autoritățile se așteptau marți ca numărul cazurilor să se apropie de 300.000.
Catherine Smallwood a declarat că preconizează scenarii similare în alte țări europene.
„Chiar și în sistemele sanitare sofisticate și de mare anvergură, există dificultăți reale chiar în acest moment și este probabil ca acest lucru să răspândească în regiune deoarece Omicron duce la o augmentare a cazurilor”, a precizat ea.
….OMS: Răspândirea rapidă a Omicron poate duce la apariția unor variante mai periculoase…