Menu
in

Părinții își vor copiii în România, judecătorul a decis ca aceștia să rămână în Anglia



Viitorul a patru copii români aflați în îngrijirea Consiliului Redbridge trebuie decis în Anglia, nu în România, susține un judecător britanic.

Acesta a spus că decizia privind cei patru frați ar trebui să fie luată într-un tribunal de familie englez, scrie Ilford Recorder.

Copiii, cu vârste între 8 luni și 11 ani, sunt dați în îngrijire după ce asistenții sociali din Londra și-au exprimat îngrijorarea cu privire la bunăstarea acestora, la începutul anului.

Părinții lor, care au sosit în Anglia cu mai bine de trei ani în urmă și care acum se află în România, au cerut ca decizia cu privire la copii să fie luată de o instanță din România.

Însă judecătoarea Carol Atkinson a decis că acest caz trebuie să rămână în Anglia. Ea a spus că toți copiii, dintre care doi s-au născut în Anglia, au legătură cu această țară ce ar fi întreruptă dacă procedurile judiciare s-ar muta în țara de origine a părinților.

Ea a avertizat, însă, că instanța ar putea decide în cele din urmă ca frații să meargă să locuiască în România.

Judecătoarea nu a identificat copiii, dar a declarat că sunt în grija șefilor serviciilor sociale de la Consiliul Redbridge.

O româncă susține că autoritățile britanice i-au luat abuziv copilul

Scandal în Marea Britanie. Fetiță creștină, în grija unei familii de musulmani. Nu vorbesc engleza, iar mama poartă burka

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version