Menu
in

Parlamentul britanic, suspendat oficial. Proteste în Camera Comunelor: „Rușine!”

Situație fără precedent în Marea Britanie. Parlamentul a fost suspendat, oficial, ieri, 10 septembrie, după ședința din plen. Evenimentul a declanșat proteste ale parlamentarilor din Camera Comunelor, care au strigat „Rușine!” către premierul Boris Johnson, în timp ce arătau foi pe care scria „Reduși la tăcere”.

Suspendarea a survenit imediat după ce moțiunea premierului de a declanșa alegeri a picat pentru a doua oară, scrie BBC.

În total, 293 de parlamentari au votat moțiunea pentru alegeri anticipate, mai puțin de cele două treimi necesare.

Președintele Camerei Comunelor, John Bercow – care își anunțase anterior demisia – a vrut să-i conducă pe parlamentari într-o procesiune spre Camera Lorzilor, pentru a marca suspendarea, dar un grup de parlamentari ai puterii au încercat să le blocheze drumul.

Către seară, parlamentarii au început să cânte pe băncile Camerei Comunelor, cântând cântece tradiționale galeze și scoțiene, imnul Partidului Laburist și imnuri religioase.

În timpul suspendării a cinci săptămâni, partidele își vor ține conferințele anuale, dar nu vor avea loc dezbateri, voturi sau sesiuni ale comisiilor parlamentare.

Suspendarea Parlamentului înseamnă că parlamentarii nu vor avea o altă șansă de a vota pentru alegeri anticipate până la întoarcerea lor în bănci, pe 14 octombrie, ceea ce înseamnă că până în noiembrie nu poate avea loc un scrutin.

Fratele lui Boris Johnson și-a dat demisia din guvernul britanic

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version