Poliția încearcă să identifice victima unui accident mortal ce a avut loc pe autostrada A6, în Garstang, Lancashire.
Un bărbat a fost lovit, pe 22 decembrie, în jurul orei 4.00, pe A6, iar poliția crede că ar putea fi vorba despre un cetățean român.
Potrivit Blackpool Gazette, un purtător de cuvânt al Poliției Lancashire a declarat: „Nu suntem absolut siguri cine este încă. Există unele informații că ar fi cetățean român, însă nu putem confirma până nu luăm legătura cu o rudă de-a sa.”
Se pare că omul mergea pe jos spre un pub din apropiere, când a fost lovit de un autovehicul de transport marfă.
Bărbatul a fost declarat mort de paramedicii care au sosit în scurt timp la fața locului. Poliția a închis circulația timp de cinci ore.