Menu
in

Presa irlandeză: „Sute de polițiști irlandezi vor fi desfășurați la frontiera cu Irlanda de Nord”

Sute de polițiști irlandezi ar putea să fie desfășurați la frontiera cu Irlanda de Nord, în cazul în care Regatul Unit părăsește Uniunea Europeană fără acord, la sfârșitul lui martie, scrie cotidianul The Irish Independent.

Problema frontierei dintre Irlanda și provincia britanică Irlanda de Nord, care urmează să devină singura frontieră terestră între regat și UE după Brexit, este un măr al discordiei, care blochează ratificarea acordului Brexit de către deputații britanici.

Potrivit The Irish Independent, planuri de urgență sunt în curs de elaborare, în cazul unui Brexit fără acord, în „cel mai rău dintre scenarii”.

Aproximativ 600 de agenți de poliție ar putea să fie mobilizați în cele aproximativ 300 de posturi de frontieră situate de-a lungul graniței de 500 de kilometri între Irlanda și Ulster (Irlanda de Nord), scrie publicația menționată, care citează surse care au participat la o reuniune între un oficial de rang înalt din cadrul poliției irlandeze (Gardai) Drew Harris și colaboratorii săi.

De cealaltă parte, șeful poliției irlandeze, Drew Harris, a dezmințit dezvăluirile, relatează Reuters.

„Informațiile potrivit cărora 600 de polițiști ar urma să fie desfășurați la frontieră sunt complet false. Nu am vorbit despre asta și nici nu am avut în vedere o asemenea propunere”, a declarat el într-un comunicat.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version