Menu
in

Președintele Ryanair, în război cu Guvernul britanic: „Un plan idiot și imposibil de implementat”

Președintele celei mai mari companii low-cost din Europa, Michael O’Leary, a lansat un atac dur împotriva măsurilor pe care Marea Britanie dorește să le implementeze pe avioane și în aeroporturi.

Cea mai criticată dintre ele este cea a carantinei de 14 zile ce va fi impusă celor care ajung în Regatul Unit, de la sfârșitul acestei luni.

Noile reguli urmează să fie finalizate de miniștri, iar măsura carantinei ar face aproape imposibile vacanțele.

O’Leary a respins afirmația că Ryanair nu va relua zborurile în iulie, afirmând că el consideră politica Guvernului britnaic „defectă” și imposibil de pus în practică, întrucât publicul o va ignora.

El a insistat că guvernul face pași înapoi și că măștile chirurgicale sunt cel mai bun mod de a proteja pasagerii – în ciuda multor oameni de știință care spun că au un efect limitat.

Ryanair reîncepe să opereze la 40% din capacitate. Noile condiții ce vor fi impuse pe avioanele companiei low-cost din cauza pandemiei

Potrivit oficialilor britanici, vor exista foarte puține categorii care vor beneficia de o scutire de la izolare.

O’Leary a declarat pentru emisiunea Today Radio 4 de la BBC, că planurile sunt „imposibil de implementat, de gestionat și de respectat”.

„Oamenii vor ignora pur și simplu ceva care este atât de iremediabil defect … Să luăm niște măsuri eficiente, cum ar fi măștile“, a spus el.

„Este idiot și este imposibil de implementat. Nu aveți suficientă poliție în Marea Britanie”, a adăugat președintele Ryanair cu privire la carantina de 14 zile.

El a insistat că cercetările au sugerat că măștile de față ar putea reduce riscul de infecție cu 98,5%.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version