Menu
in

Prețul gazelor crește din nou în Marea Britanie. Facturile, cu sute de lire mai mari

Prețul gazelor din Marea Britanie crește cu 17% într-o singură zi, după ce alte două companii de energie s-au prăbușit, consumatorii fiind avertizați să se pregătească pentru o creștere a facturilor cu 475 de lire sterline pe an.

Problemele au reapărut marți, 16 noiembrie, după ce autoritatea de reglementare germană în domeniul energiei a suspendat aprobarea conductei North Stream 2, care ar transporta gazul rusesc direct prin Marea Baltică către Germania și Europa în general.

Întârzierea a survenit la câteva ore după ce Boris Johnson a spus că UE trebuie să aleagă între libertatea Ucrainei sau cumpărarea de gaz direct de la Moscova, atunci când a legat proiectul conductei de 9 miliarde de lire sterline de tensiunile tot mai mari din est.

Ulterior, prețurile cu ridicata au crescut în toată Europa, din cauză că Rusia nu va crește livrările de gaz prin rute alternative dacă conducta Nord Stream 2 este blocată.

Prețul la gaze în Marea Britanie a crescut de patru ori, de la începutul anului 2021, însă rămâne sub recordul stabilit în octombrie.

Prețul gazelor naturale a explodat, lovitură grea pentru economia Marii Britanii

Încă doi furnizori mici – Neon Reef și Social Energy Supply, cu un total de 35.000 de clienți – s-au prăbușit după creșterea prețurilor.

De asemenea, este posibil ca Europa să se confrunte cu „pene de curent” în lunile de iarnă din cauza lipsei de gaz, scrie Daily Mail.

Oficialii germani au spus că suspendarea conductei este „temporară” și decizia a fost văzută ca una tehnică, mai degrabă decât politică.

Noul scandal vine după ce politicienii occidentali – inclusiv ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace – au acuzat Moscova că folosește conducta pentru a priva Europa de aprovizionarea cu gaz atât de necesară și pentru a duce prețurile la cote record.

Rusia a fost, de asemenea, acuzată că a redus livrările prin rutele existente, ca parte a încercărilor de a face presiuni asupra Germaniei.


…Prețul gazelor crește din nou în Marea Britanie. Facturile, cu sute de lire mai mari…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 1.5]
Exit mobile version