in

Prioritatea „aleșilor diasporei”: traficul de influență. Consiliul Diasporei, o nouă instituție coruptă, născută în România

După cutremurul nimicitor din Italia în care și-au pierdut viața sute de oameni, printre care și 11 cetățeni români, ne-am fi așteptat ca nou-înființatul Consiliu al Diasporei să trimită măcar un comunicat de presă în care să își exprime solidaritatea cu familiile distruse de tragedie. Nu mai vorbim de eventuale acțiuni umanitare care ar putea fi desfășurate la inițiativa acestei noi instituții oficiale a statului român.

Ce întreprinde consiliul? NIMIC! Zero barat! Nothing! Nada!  Nici comunicat, nici strategii, nici acțiuni umanitare. Înțelegem că președintele Consiliului, Marius Livanu, o face pe Magelan prin Vanuatu și Polinezia, unde le povestește românilor (poate și băștinașilor) de noua ordine din diaspora românească, unde el se vede un fel de rege Julien (al lemurilor din Madagascar).



 

Poate că încă se mai prăjește sub soarele tropical, având în vedere că nu a apucat să treacă pe la locul tragediei din Italia, mai ales că el însuși locuiește în acea țară. Am putea crede că, urmând exemplul lui Livanu cel plimbăreț, și ceilalți membri ai Consiliului Diasporei au dispărut care încotro, în vacanțe, pe plajele Pacificului sau pe crestele înzăpezitului Kilimanjaro. Greșit! Domnii și doamnele consilieri și consiliere dezbat on-line probleme urgente legate de diaspora.

Bunăoară, un „consigliere” din Irlanda, pe numele său Marius Maroșan, le cere colegilor săi, „urgent”, să aprobe prioritatea numărul unu a Consiliului: trafic de influență pe lângă primarii din România. Acuzația poate părea dură, însă vă lăsăm să judecați singuri după ce veți citi cererea „urgentă” a lui Maroșan, într-o problemă pe care el o vede „prioritatea” diasporei:

Așadar, Maroșan se știe cu primarul din orașul lui natal, ceea ce nu este un lucru rău, doar e tatăl prietenului său. Dar Maroșan vrea să profite de o asemenea relație și să obțină „susținere pe plan local” a unor proiecte ale consiliului precum „cel de la Suceava”.

Pentru cine nu știe, la Suceava s-a desfășurat o paranghelie în numele diasporei, organizată de baroni județeni și locali, stropită cu vinoase și spirtoase, însoțite de mici și sarmale, în dulcele stil românesc. De ce nu s-ar face o chermeză și în orașul lui Maroșan? Și dacă omul are relații la primărie, poate pune o vorbă bună să organizeze niște „Zile ale Diasporei” la Adunații Copăceni, că sigur există și pe acolo fii ai satului plecați după o pâine amară în cea străinătate. Asta dovedește că la unii gena de  traficant de influență, de manglitor și spărgător de semințe nu dispare niciodată, oricât de mulți ar fi anii pe care i-a trăit afară.

Ce îi răspunde Tommy Tomescu, prim-vicepreședintele Consiliului Diasporei, lui Marius Maroșan? Mai inteligent decât colegul său, Tomescu își dă seama, probabil, că dovada unei tentative de trafic de influență poate ajunge în presă (ceea ce s-a și întâmplat) și delimitează Consiliul de prostia lui Maroșan.

„Draga Marius Maroșan,

Este foarte bine ca ai in vedere o discutie cu tatal prietenului tau, care se intampla sa fie in acelasi timp si primar, DAR CU SIGURANTA ASTA NU REPREZINTA O PROBLEMA IN CARE AR TREBUI SA SE IMPLICE CONSILIUL DE URGENTA.

Pentru mine o urgenta poate fi considerata definitivarea:

1.   Statutului/Regulamentului de functionare a Consiliului/Congresului;

2.   Biroului de Presa

3.   Comisilor de Lucru (una dintre ele poate lucra inclusiv asupra propunerilor pentru primarii din localitatile/satele Romaniei)

 Ordinea prioritatilor ne arata de ce propunerea asta nu poate fi considerata o urgenta.

Nu cred ca prioritatile personale ale unui membru al consiliului ar trebui sa surclaseze prioritatile intregului Consiliu.

Concediu placut,

Dr. Tommy Tomescu, DMD”

Importante pentru Tomescu sunt „biroul de presă și comisiile de lucru”. De altfel, un birou de presă care ne va umple e-mailurile de comunicate tâmpițele și agramate despre vizitele de lucru ale lui Livanu, Tomescu sau Maroșan este chiar o prioritate națională, internațională și galactică.

Marius Ostafe, unul dintre delegații la Congresul Românilor de pretutindeni, spune că este dezamăgit de activitatea consiliului și cere o ședință în care să se ia măsuri cu privire la „utilitatea” acestui for, înființat în luna iunie:

„Congresul a votat un consiliu executiv care să preia problemele românilor din diaspora și să le ducă mai departe la MAE sa se zbată pentru românii de pretutindeni.

Nu am văzut nicio declarație publică a vreunui membru al consiliului cu privire la cele întâmplate în Italia doar câțiva dintre cei care sunt congresmeni au luat atitudine la aceasta tragedie.

Președintele si prim-vicepreședintele consiliului nu au avut nici cea mai mica reacție în ceea ce privește această tragedie a românilor din Italia

Le-am acordat un vot de încredere, dar se pare ca țin aceste funcții doar de imagine. Cer Congresului sa convoace o ședință extraordinară pentru a lua masuri în ceea ce privește consiliul diasporei, având în vedere că nu este capabil nici să dea o declarație publică atunci când există asemenea evenimente.

Ce pot să mai spun despre președintele Livanu, care trebuia să fie acolo, la fața locului, mai ales că locuiește în Italia și ar face câteva ore cu mașina.

Prim-vicepreședintele are “Centru Comunitar” în Londra, ar putea strânge ajutoare pentru acei români din Italia. Probabil că ei își doresc doar imagine și nimic altceva. Se pare că acest consiliu acționează exact ca politicanii de duzina de pe Dâmbovița. Mă așteptam la mai multă calitate din partea domniilor lor.”

 

Mircea Maer

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Prudenţă maximă dacă vizitaţi aceste oraşe! Au cel mai ridicat grad de violenţă din lume

Nicolae Stanciu, cel mai scump jucător vândut vreodată de un club din România