Menu
in

Producătorii britanici de oțel, sticlă, ceramică și hârtie amenință Guvernul cu oprirea activității

Producătorii de oțel, sticlă, ceramică și hârtie din Marea Britanie amenință Guvernul că, dacă nu se găsește o soluție pentru stoparea creșterii prețurilor la energie, ar putea ajunge în situația în care să oprească producția, potrivit Reuters.

Prețurile gazelor au crescut anul acesta cu 400% în Europa, parțial din cauza stocurilor mici și a cererii puternice din Asia.

Reprezentanții industriilor respective au discutat vineri ministrul britanic pentru Afaceri, Kwasi Kwarteng, și și-au exprimat dezamăgirea că nu s-au găsit soluții rapide.

Fabricile se pot închide în câteva zile

„Dacă guvernul nu ia nicio măsură, atunci în sectorul siderurgic vor fi tot mai multe pauze de producție în anumite momente ale zilei și acele pauze vor deveni mai lungi”, a spus Gareth Stace, reprezentant al industriei siderurgice.

La rândul său, Andrew Large, directorul general al Confederației Industriilor producătoare de Hârtiei, a declarat că nu este exclus la fabricile să ajungă să suspende producția din cauza costurilor crescute pentru energie.

Prețul energiei electrice explodează în Marea Britanie. Azi a fost stabilit un nou record

David Dalton, care reprezintă producătorii de sticlă, a spus că sunt companii care ar putea să mai fie active doar câteva zile.

Guvernul recunoaște situația și promite soluții

„Este în mod clar o situație critică”, a declarat Kwasi Kwarteng pentru BBC, fiind întrebat despre posibile închideri de fabricii.

El a adăugat că este decis să găsească soluții pentru industriile cu consum mare de energie și că va mai avea discuții cu aceste companii pentru a vedea cum poate fi redus impactul creșterii cheltuielilor cu care se confruntă acestea.

Într-un interviu acordat Sky News, el a spus: „Avem prețuri foarte, foarte mari la gaze, prețuri foarte mari la electricitate, avem deja sprijin pentru industrii și căutăm modalități prin care putem ajuta industria”.

Kwarteng a mai spus că lucrează cu ministrul de Finanțe Rishi Sunak în această privință. Cu toate acestea, o sursă a Trezoreriei a negat existența unor astfel de discuții, alimentând criticile din partea Partidului Laburist de opoziție cu privire la răspunsul guvernului.

Economia britanică se confruntă deja cu o criză a lanțului de aprovizionare.


…Producătorii britanici de oțel, sticlă, ceramică și hârtie amenință Guvernul cu oprirea activității…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 5 In medie: 4.2]
Exit mobile version