in

Puțini turiști britanici aleg România

Aproximativ 5.500 de turiști britanici au ales să meargă la munte în România în anul 2014, iar și mai puțini, în jur de 1.200, au fost la mare. În stațiunile balneare românești nu au fost, în 2014, mai mult de 500 de britanici.

Potrivit Institutului Național de Statistică din România, numărul total al turiștilor din Marea Britanie care au ales România în 2014 a fost de 110.601. Dintre aceștia, cei mai mulți, adică 94.401 au fost în București sau în alte orșe mari ale României, conform cifrelor date publicității de INS. Alți 5.579 de britanici au fost la munte, 1.265 la mare, doar 375 preferând Delta Dunării.



Cu toate acestea, turiștii din Marea Britanie ocupă locul 5 în clasamentul celor care au vizitat România în 2014. Pe primul loc se situează nemții, 234.451, locul al doilea este ocupat de italieni (184.514), cel de-al treilea de turiștii din Israel (139.425), iar pe locul al patrulea găsim turiștii francezi (123.779).

Pe ultimele locuri în clasamentul INS găsim turiștii din Canada, Serbia și Norvegia.

Cu toate că cifrele nu par prea îmbucurătoare pentru turismul românesc, s-a înregistrat totuși o creștere cu 6,6% a sosirilor de turiști în România. Numărul total al turiștilor pe anul 2014 a fost de 8.444.000, cel al turiștilor străini fiind de 1.911.800, în creștere față de 2013, când s-au înregistrat 1.714.500.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (77,2% din totalul turişti străini), iar din aceştia 85,5% au fost din ţările Uniunii Europene, arată INS.

În ceea ce privește străinii care au vizitat România în anul 2014, numărul acestora a fost de 8.441.600, în creştere cu 5,3% faţă de 2013. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa, dintre care 92,6% au fost din UE.

Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (29,9%), Bulgaria (24,2%), Germania ( 9,4%), Italia ( 7,1%), Polonia (6,2%) şi Austria (4,0%).

Tot potrivit INS, durata medie a şederii în anul 2014 a fost de două zile și jumătate la turiştii români, iar la turiştii străini a fost de două zile. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în anul 2014 a fost de 26,2% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu un punct procentual faţă de anul 2013.

Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în anul 2014 s-au înregistrat la hoteluri (32,9%), vile turistice (20,2%) şi la căsuţe turistice (19,0%).


Prințul Charles vrea să salveze un castel din România transformat de comuniști în CAP

Campanie de 5 milioane de euro. Atracții turistice din România, pe taxiurile londoneze

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Monica Iacob Ridzi merge la închisoare. 5 ani pentru trafic de influență

Parlamentar laburist: „imigranții din construcții să vorbească engleză”