Menu
in

Războiul Brexit continuă: UE ar putea bloca tranzacțiile în euro de la Londra

Amânarea unei decizii în ceea ce privește tranzacțiile în euro de la Londra reprezintă un prim avertisment pe care Uniunea Europeană îl dă Marii Britanii, în contextul în care Guvernul Boris Johnson a cerut Parlamentului să modifice unele clauze ale Acordului Brexit.

Bruxellesul semnalase că va acorda Marii Britanii acces „temporar” la tranzacții convertibile în euro după încheierea tranziției post-Brexit, pe 31 decembrie 2020, pentru a evita perturbări financiare grave, în contextul în care un departament al Bursei din Londra (LSE) administrează 90% dintre schimburile în monede diferite.

Comisia Europeană urma să ia miercuri, 16 septembrie, o decizie formală în sensul prelungirii tranzacțiilor, dar procedura a fost amânată până cel puțin la sfârșitul lunii.

În contextul amânării deciziei, Bursa din Londra ar putea fi nevoită să le acorde clienților un termen legal de trei luni pentru a transfera în afara Marii Britanii tranzacții în valoare de miliarde de euro cu firme din spațiul UE.

UE dă termen Londrei: „Retrageți proiectul de lege pentru modificarea acordului Brexit”

Tranzacțiile în euro au reprezentat mult timp unul dintre elementele de negociere ale Acordului Brexit. Guvernul britanic speră să mențină tranzacțiile în euro în districtul financiar al Londrei (City of London) în pofida Brexit.

Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană la 31 ianuarie 2020. În perioada de tranziție post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene.

Premierul Boris Johnson speră că va finaliza până pe 31 decembrie 2020 negocierile privind viitoarele relații bilaterale. Liderii UE i-au transmis în mod repetat că timpul este foarte scurt. Bruxellesul a avertizat Guvernul de la Londra că va trebui să respecte standardele sociale, de muncă şi de protecție a mediului pentru a obține un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană.

Johnson susține că vrea condiții similare cu cele acordate de Uniunea Europeană Canadei, Coreei de Sud și Japoniei, dar oficiali UE au atras atenția că situația este diferită la nivelul standardelor, în contextul proximității geografice dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie.

Recent, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avertizat că Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru scenariul încheierii fără niciun acord a tranziției post-Brexit.

Tensiunile s-au amplificat în contextul în care Guvernul Boris Johnson intenționează să modifice unele clauze ale Acordului Brexit, un plan considerat a fi o încălcare a reglementărilor internaționale, informează Mediafax.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version