Ministerul Afacerilor Externe recomandă lucrătorilor, cetăţeni români, care se află la acest moment în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord ca, în cazul în care întâmpină probleme legate de contractele de muncă, să aibă în vedere o serie de demersuri, în contextul demersurilor întreprinse de autorităţile britanice în vederea gestionării şi prevenirii infecţiei cu COVID-19.
Astfel, angajaţii/ lucrătorii (de agenţie, “zero” ore) care au un contract de muncă în derulare sunt sfătuiţi să îşi contacteze angajatorul cu privire la deciziile luate de acesta în contextul măsurilor anunţate de autorităţile britanic.
Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de MAE, măsurile adoptate de Guvernul britanic prevăd următoarele: munca la distanţă; unde nu este posibil, program de muncă flexibil, distanţare lucrători (2 metri); concediu medical de bază (Statutory Sick Pay) din prima zi de infectare/autoizolare COVID19 şi, dacă contractul prevede, Contractual Sick Pay; Coronavirus Job Retention Scheme (disponibilă din aprilie) – plata (pentru 3 luni) unei subvenţii de 80% din salariul persoanelor în şomaj tehnic (furloughed workers), desemnate de angajatori, spre evitarea concedierii (max. 2500 lire sterline/lună); angajatorul solicită subvenţii; accesarea de urgenţă a Universal Credit (beneficii sociale).
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru: Ne aşteptăm ca încă 200.000 de români să revină în ţară, până la Paște
Cum se va aplica pentru subvenția pe care statul britanic o acordă lucrătorilor „self employed” afectați de criza coronavirusului. Tot ce trebuie să știți
Pentru lucrătorii pe cont propriu (self-employed): accesarea de urgenţă a Universal Credit şi Employment and Support Allowance (beneficii sociale), în lipsa dreptului la concediu medical şi sprijin financiar; Self-employment Income Support Scheme (disponibilă din iunie) – accesarea (pentru 3 luni) unei subvenţii în valoare de 80% din media venitului lunar din ultimii trei ani (max. 2500 lire sterline/lună), conform eligibilităţii; Business Interruption Loan Scheme (disponibilă în prezent), accesare împrumuturi fără dobândă pe o perioadă de 12 luni (conform eligibilităţii); amânarea plăţii taxelor datorate la 31 iulie 2020 pentru ianuarie 2021.
Conform sursei citate, persoanele pentru care perioada contractuală a expirat au următoarele posibilităţi: încasarea drepturilor izvorâte din derularea contractului de muncă; solicitarea drepturilor de şomaj şi beneficii sociale; cei care nu şi-au recuperat în totalitate, pe cale amiabilă, drepturile legate de raporturile de muncă, să se adreseze serviciului public de mediere ACAS (telefon 0300 123 1100) sau agenţiei de administrare fiscală (HM Revenue and Customs), înainte de a părăsi teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pentru a semnala aspectele problematice legate de derularea/încetarea contractului de muncă.