in

Restricţiile pentru români şi bulgari în Marea Britanie, extinse până la sfârşitul lui 2013



Restricţiile de muncă pentru cetăţenii români şi bulgari se extind, în Marea Britanie, până la sfârşitul anului 2013, a anunţat, miercuri 23 noiembrie, ministrul britanic al Imigraţiei, Damian Green, potrivit MEDIAFAX.

În urma acestei decizii, cetăţenii români şi bulgari care intenţionează să muncească în Marea Britanie vor trebui, ca şi până acum, să obţină în prealabil un permis de muncă de la Agenţia britanică pentru Frontiere (UK Border Agency).

“Prin menţinerea restricţiilor dorim să ne asigurăm că migraţia aduce beneficii Regatului Unit şi nu are un impact negativ asupra pieţei britanice a muncii. Guvernul reformează radical sistemul de imigraţie. A anunţat deja plafonul anual pentru vize de muncă şi noi reguli stricte pentru studenţi, astfel încât migraţia netă să fie redusă de la sute de mii la zeci de mii”, a spus Damian Green. El a susţinut că necesitatea extinderii restricţiilor deja existente pentru români şi bulgari a fost demonstrată de către Comitetul de Consiliere privind Migraţia (Migration Advisory Committee).

Potrivit sursei citate, decizia face parte din “strategia Guvernului de la Londra de a reduce dependenţa angajatorilor faţă de muncitorii imigranţi, în special în sectoarele unde se cere forţă de muncă necalificată”, scopul fiind ca ca şomerii să fie ajutaţi să îşi găsească o slujbă.

Un raport recent al organismului independent Comitetul de Consiliere privind Migraţia (Migration Advisory Committee) a analizat impactul pe care eliminarea restricţiilor l-ar avea asupra pieţei britanice a muncii. Concluzia raportului, publicat la 4 noiembrie, a fost că ridicarea restricţiilor actuale ar conduce la creşterea numărului de români şi bulgari care vin la muncă în Marea Britanie. Acest lucru ar fi valabil în special în sectoarele unde se caută forţă de muncă necalificată şi unde există un risc mai mare ca muncitorii rezidenţi şi salariile să fie afectate, potrivit raportului.

Permisul de muncă pentru Marea Britanie poate fi obţinut numai atunci când solicitantul are deja o ofertă concretă pentru un loc de muncă într-un sector care necesită o anumită calificare şi pentru care angajatorul nu a putut găsi un ocupant potrivit printre rezidenţi.

Citeşte şi

“Piaţa muncii trebuie ţinută închisă pentru români”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Programul “Prima casă“, în varianta britanică

Acuzațiile asupra românilor care fură cupru, atacuri inventate