Menu
in

Restricțiile lui Boris Johnson nu au fost respectate. Sexul, partidele de poker și vizitele la frizer, mai importante decât cerințele guvernului

Restricțiile impuse de guvernul britanic pe perioada pandemiei au fost încălcate de unul din șapte locuitori ai Regatului Unit.

Potrivit unui sondaj realizat de The Sun, o treime dintre cei care au răspuns au spus că nu au respectat instrucțiunile guvernului.

Mulți dintre britanici spun că au ieșit să își vadă părinții sau să se întâlnească cu iubiții pentru sex, alții au fost la tuns, chiar dacă frizeriile erau închise. Și partidele ilegale de poker au fost un motiv pentru a încălca restricțiile.

Sondajul arată că 81% dintre locuitorii Marii Britanii consideră că au încălcat regulile. 26% spun că au urmat sfaturile guvernului dar „cu câteva excepții”, în timp ce sub cinci procente spun că au respectat regulile.

Boris Johnson dă liber la grătare: „Veți putea face chiar și un grătar, cu condiția să respectați distanța și să vă spălați pe mâini”

40% dintre cei chestionați au recunoscut că au încălcat cel puțin o regulă, iar unul din zece declară că s-au văzut cu prieteni sau rude.

Numai 2% dintre respondenți au mărturisit că s-au văzut cu iubiții lor, însă jumătate dintre aceștia recunosc că și-au părăsit locuințe mai mult de o dată pe zi, în primele opt săptămâni de restricții.

Un sfert au spus că au făcut călătorii neesențiale, în timp ce unul din zece a admis că au plecat de acasă în timp ce aveau simptome pe COVID-19.

Patru procente au declarat că au participat la înmormântări, iar cinci procente au fost raportate la poliție pentru încălcarea regulilor.

Mulți oameni insistă că au încălcat regulile din motive pentru care li s-au părut corecte, precum vizitarea părinților sau păstrarea relațiilor cu partenerii.

Spania, Guvernul va desființa carantina obligatorie pentru turiștii străini la 1 iulie

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version