in

Marea Britanie – noi reguli la frontieră. Românii vor trebui să plătească o taxă și să obțină o Autorizație Electronică pentru a intra în Regatul Unit

Marea Britanie - noi reguli la frontieră. Românii vor trebui să plătească o taxă și să obțină o Autorizație Electronică pentru a intra în Regatul Unit

Regatul Unit va percepe românilor și altor cetățeni UE o taxă pentru intrarea în Marea Britanie și va cere o Autorizație Electronică, în cadrul unui nou sistem care ar restrânge și mai mult restricțiile impuse țărilor cu care Regatul Unit avea, până de curând, acorduri de liberă circulație.

Ministrul de Interne britanic, Priti Patel, a anunțat un nou sistem de vize digitale în stil american, care spune ea, va ajuta guvernul să urmărească mai bine numărul persoanelor care intră și ies din țară.

Noua Autorizație Electronică de Călătorie (ETA) ar fi necesară pentru toți vizitatorii fără viză sau statut de imigrație care călătoresc în Marea Britanie – adică aproximativ 30 de milioane de persoane pe an.

Schema este creată pe modelul sistemului electronic american pentru autorizația de călătorie sau ESTA.

Oficialii au confirmat că guvernul ia în considerare și perceperea unei taxe pentru cei care intră în Marea Britanie, pentru a acoperi noile costuri de la frontieră.

Cetățenilor europeni cu „settled status” li se poate refuza intrarea în Marea Britanie. „Un simplu funcționar de la frontieră îți poate suspenda drepturile”

Ei au spus că taxarea pentru cererea autorizației nu va descuraja călătorii legitimi. SUA, de pildă, percepe călătorilor 14 dolari, în jur de 9 lire sterline.

Ministerul de Interne britanic a mai menționat că UE dezvoltă propriul său sistem similar, Sistemul european de informații și autorizații de călătorie (ETIAS), care se așteaptă să se aplice și vizitatorilor din Marea Britanie atunci când se va lansa, în 2022.

ETIAS se anticipează că va avea o taxă de 7 euro sau 6 lire sterline. Este posibil ca alte țări din afara blocului, precum Norvegia și Islanda, cu relații comerciale mai strânse cu UE să fie scutite de ETIAS.

Ministerul de Interne a anunțat că se așteaptă ca schema britanică să intre în vigoare începând cu 2025.

Solicitanții vor avea voie să călătorească numai după ce li s-a aprobat ETA, ceea ce va face călătoria mai dificilă.

Înaintea anunțării noului sistem, Priti Patel a declarat: „Acum când am preluat controlul și am pus capăt liberei circulații, securitatea este inima strategiei noastre de imigrare. Noua noastră abordare va face mai ușoară identificarea potențialelor amenințări înainte ca acestea să ajungă la graniță”.

În schimb, organizațiile pro-europene văd sistemul anunțat de Ministerul de Interne drept o nouă dovadă că Marea Britanie se îndepărtează de deschiderea către exterior, dorită chiar și de cei care au votat pentru părăsirea Uniunii Europene.


…Marea Britanie – noi reguli la frontieră. Românii vor trebui să plătească o taxă și să obțină o Autorizație Electronică pentru a intra în Regatul Unit…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 17 In medie: 2.7]
Persoanele răcite sunt îndemnate „să stea acasă și să evite contactele”, în Anglia

Viața cu COVID: Persoanele răcite sunt îndemnate „să stea acasă și să evite contactele”, în Anglia

România a cumpărat vaccinuri de 1 miliard de euro. Cifre șocante în informațiile oficiale

România a cumpărat vaccinuri de 1 miliard de euro. Cifre șocante în informațiile oficiale