Menu
in

S-au săturat de LOCKDOWN! 5 milioane de britanici și-au rezervat vacanțe în țări de pe lista galbenă. Boris le spune să nu călătorească

Cinci milioane de britanici și-au rezervat deja vacanțe de vară în țările de pe „lista galbenă” a Marii Britanii, în această vară, unele companii aeriene oferind zboruri la 5 lire sterline.

Potrivit Daily Mail, se așteaptă ca UE să anunțe că statele sale membre vor primi fără probleme britanicii complet vaccinați, în această vară, fără a fi nevoie de teste sau de carantină. Cu toate acestea, prim-ministrul Boris Johnson îi îndeamnă pe turiștii din Marea Britanie să nu călătorească până când nu se actualizează „lista verde”.

Unul dintre miniștrii britanici, Gillian Keegan, a alimentat și mai mult confuzia, subliniind că vacanțele în țările din „lista galbenă” nu sunt ilegale, iar avertismentele lui Boris Johnson sunt doar de „îndrumare”. Aseară, ministrul sănătății, Lord Bethell, a afirmat că aceste călătorii în străinătate sunt „periculoase”, și nu sunt „pentru acest an”.

Milioane de britanici au profitat însă de prețuri mai mici și au rezervat călătorii în străinătate către destinațiile de pe „lista galbenă” în această vară, majoritatea planificând să se îndrepte spre Spania, Franța, Grecia și Italia, potrivit The Independent, în ciuda faptului că la întoarcere se confruntă cu zece zile de carantină și teste multiple.

Guvernul britanic a anunțat țările unde se va putea călători fără restricții de pe 17 mai. Ce se întâmplă cu România

Ryanair oferă totodată zboruri la preț de 5 lire sterline către destinații din „listă galbenă” precum Barcelona, ​​Dublin, Corfu, Berlin și alte zeci de orașe și stațiuni din Europa, până în iunie, când se așteaptă deschiderea UE.

Având în vedere ca UE își va deschide granițele către britanici, firmele de turism spun că Boris Johnson va trebui să spună clar de ce insistă ca oamenii să nu meargă nicăieri altundeva decât în țările de pe „lista verde” în Europa.

Irene Hays, șeful Hays Travel, a declarat: „Guvernul britanic va trebui să răspundă, deoarece poporul britanic va ști că, din perspectiva Europei, li se permite să călătorească acolo.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version