Menu
in

Tăriceanu: Consultările lui Iohannis cu privire la Brexit au avut un „rezultat îndoielnic”

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu l-a criticat, joi, 7 iulie, pe preşedintele Iohannis pentru “rezultatul îndoielnic” al consultărilor pe tema Brexit. De asemenea, preşedintele Senatului a afirmat că şeful statului nu a informat Parlamentul cu privire la mandatul pentru Summit-ul NATO.

„Am salutat ideea invitării partidelor parlamentare la Cotroceni pentru consultări, imediat după anunţarea rezultatului referendumului din Marea Britanie. Dacă iniţiativa a fost bună, rezultatul acestor consultări este îndoielnic. Ar fi existat o finalitate concretă şi utilă după această întâlnire, dacă Preşedinţia şi participanţii ar fi beneficiat de analize temeinice privind consecinţele ieşirii Marii Britanii din UE în plan politic, economic şi al statutului românilor care lucrează sau studiază în această ţară. Aceste analize nu există”, a precizat Călin Popescu Tăriceanu într-un comunicat de presă.

Preşedintele Senatului a mai spus că „improvizaţiile şi inabilitatea acţiunilor de politică externă au continuat la Consiliul European”.

„Marea victorie diplomatică anunţată de domnul Iohannis, o pretinsă promisiune din partea lui David Cameron privitoare la stabilitatea statutului românilor din Marea Britanie a fost contrazisă chiar de către premierul demisionar britanic”, mai este de părere Călin Popescu Tăriceanu.

Copreşedintele ALDE a mai spus că nici a doua rundă de consultări cu liderii partidelor parlamentare nu s-a încheiat cu vreun rezultat concret în definirea politicii externe a României, în contextul BREXIT.

 

Referitor la summit-ul NATO de la Varşovia, Călin Popescu Tăriceanu a subliniat că preşedintele Klaus Iohannis şi-a fixat mandatul fără să informeze Parlamentul.

Europarlamentarii PSD: Iohannis să prezinte un plan pentru românii din Marea Britanie

Tăriceanu critică tratatul cu Marea Britanie. „Românii sunt dezavantajați!”

Marea Britanie poate limita ajutoarele sociale pentru cetățenii UE. DECIZIE a Curții Europene de Justiție

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version