Menu
in

Trafalgar Square: Miting pro-UE, perturbat de o manifestație a susținătorilor Brexit

Aproximativ 500 de londonezi, originari din mai toate colțurile lumii,s-au întâlnit în Trafalgar Square, pentru a susține rămânerea Marei Britanii în Europa.

Unii veniți de la birou, la costum, alții din biblioteca, Londonezii și-au exprimat dorința de a menține unitatea în diversitate, condiție care caracterizează proiectul European.

Dreptul la circulație al cetățenilor europeni, dar și a al refugiaților din Orientul Mijlociu, lupta contra rasismului și islamofobiei, gândirea progresivă și nu naționalistă, au fost printre temele principale pe care organizatorii, studenți ai University of London, le-au comunicat participanților.



De pe scena improvizată în fața Galeriilor Naționale a vorbit și un membru al Partidului Verde (Green Party), care a susținut diversitatea culturală din districtul său, Lambeth.

Invitatul special, fostul lider al Partidului Laburist, Ed Miliband,  a comunicat și el nevoia britanicilor de a rezista tentației naționaliste propuse de Nigel Farage și tabăra Brexit.

Manifestația s-a încheiat după două ore, în care au luat cuvântul mai mulți vorbitori, iar atmosfera a fost întreținută de câțiva artiști locali.

Aproape de finalul manifestației pașnice, un grup spontan de susținători Brexit acoperise deja o parte din piață cu un mesaj, scris cu cretă albă, despre ceea ce ei consideră a fi „tirania  birocrației Europene”.

Mult mai puțin numeros, grupul Brexit și-a susținut însă cu tărie, în piață, punctele de vedere: independență, control asupra granițelor, legi autohtone.

 

Olivia Vicol, corespondent Ziarul Românesc

Brexit sau Bremain? Vezi cum vor vota personalităţile şi vedetele britanice

Steag mexican arborat în Scoţia, lângă terenul de golf al miliardarului Donald Trump

David Beckham, despre Brexit. El va vota pentru rămânerea Marii Britanii în UE

Atac rasist fără precedent într-un magazin românesc: „După referendum veți închide de tot și veți pleca în țara voastră”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version