in

Traian Ungureanu: Restricțiile pentru români, interese politice



Traian Ungureanu (PPE), membru al Comisiei pentru muncă și afaceri sociale din Parlamentul European și raportor privind mobilitatea angajaților în UE, a declarat că deciziile Marii Britanii, Belgiei și Irlandei de a bloca accesul muncitorilor români sunt provocate de jocuri politice.

Traian Ungureanu pune păstrarea restricțiilor pentru muncitorii români din Marea Britanie, Belgia și Irlanda pe seama unor jocuri politice. Acesta a declarat pentru publicația EurActiv că “problema este că sunt în joc interese politice și electorale extrem de puternice, iar (…) același lucru se întâmplă în cazul aderării la Schengen”.

“Ei (liderii unora dintre statele UE – n.r.) vor să dovedească faptul că îsi apără poporul în perioade de austeritate. Nu sunt sigur în ce măsură reușesc. Dar sunt sigur că fac rău unor țări ca România si Bulgaria”, a explicat europarlamentarul.

Ungureanu a mai precizat că țările care nu au restricții au de câștigat de pe urma taxelor pătite de muncitorii români și bulgari și că, în general, cetățenii celor două țări nu exercită presiuni asupra cheltuielilor țărilor occidentale cu ajutoarele sociale.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Belgia s-a răzgândit. Restricţii pentru români până în 2013

Fermă românească în inima Angliei