Menu
in

UE dă ultimatum premierului May. În cinci zile trebuie să decidă ce se întâmplă cu cetățenii europeni din Regatul Unit



Marea Britanie are la dispoziție cinci zile ca să ofere „clarificări” chiar înainte de reluarea negocierilor pentru Brexit de la Bruxelles, luni, 17 iulie.

UE cere Marii Britanii să soluționeze „factura de divorț” și soarta cetățenilor UE, după Brexit și a solicitat răspunsuri în termen de cinci zile, scrie The Independent.

Michel Barnier, negociatorul șef pentru Brexit din partea UE, a ridiculizat, de asemenea, afirmația lui Boris Johnson potrivit căreia UE ar putea renunța asupra la zecile de miliarde de lire sterline pe care le cere în urma despărțirii de Regatul Unit.

Cea de-a doua rundă a negocierilor de ieșire din UE va avea loc în cursul zilei de luni, când Barnier se va întâlni față în față cu ministrul pentru Brexit, David Davis.

Barnier a insistat, de asemenea, că nu a încercat să o împingă pe Theresa May să iasă din discuții, cerând continuarea competenței Curții Europene de Justiție, inclusiv asupra drepturilor cetățenilor.

„Nu vreau să împing pe nimeni, dar trebuie să găsim soluții clare și durabile“, a spus el.

El a adăugat: „Poziția britanicilor nu permite [cetățenilor UE din Marea Britanie] să-și continue viața așa cum o fac astăzi”.

Și, prezentând dificultățile care urmează, Barnier a spus: „Cum să construiești o relație bazată pe comerț și securitate cu o țară în care nu ai încredere?”

Ministrul Davis a respins luna trecută cererea UE cu privire la drepturile cetățenilor, la valoarea compensațiilor și la problema frontierei, lucruri care trebuie rezolvate la începutul negocierilor.

Negocierile pentru Brexit încep cu stângul. UE nu acceptă propunerile Regatului Unit. „Un fiasco!”

Marea Britanie amenință cu părăsirea negocierilor. Barnier: „Nu va mai exista comerț liber ”. Davis: „Plecăm de la negocieri”

Europarlamentarul Siegfried Mureșan: „Negocierile pentru Brexit ar putea fi prelungite cu un an”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version